Eveniment

Ministrul Finanţelor: Cota unică va fi de 10%, dar va fi şi o cotă zero pentru veniturile sub 2.000 de lei

Ministrul Finanţelor: Cota unică va fi de 10%, dar va...

Autor: Dan Straut

12.04.2017, 19:24 283

„Pe lângă cota unică de impozitare, de 10%, va exista o facilitate de impozitare cu 0% pentru veniturile sub 2.000 de lei”, a spus Viorel Ştefan.

„Vorbim de aceeaşi cotă unică de 16% şi intenţia e ca din 1 ianuarie 2018 să fie 10% şi să aplice la veniturile globalizate, indiferent de sursa de provenienţş, pentru că doar aşa putem introduce sistemul de deduceri fiscale”, a detaliat ministrul.

Potrivit acestuia, prin introducerea impozitului pe venitul global se vor putea deduce din baza de impozitare diferite cheltuieli, cum ar fi sumele plătite pentru scheme de pensii private, asigurările de sănătate, studii şcolare ale copiilor sau abonamentele de sănătate.

Viorel Ştefan a mai spus că grupul de lucru din Ministerul Finanţelor lucrează încă la proiect, un prim draft fiind înmânat astăzi Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. El a mai spus că speră ca proiectul să fie gata în scurt timp pentru a fi pus în discuţie publică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO