Eveniment

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea: România nu va pierde nici un ban din PNRR. Documentul urmează a fi discutat cu oficialii europeni. E vorba de proiecte în valoare totală de 29 de miliarde de euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene,...

Autor: Andreea Tobias

29.04.2021, 11:17 84

România nu va pierde nici un ban din PNRR, declară ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care ar fi preferat ca negocierile cu Bruxelles-ul să fie mai discrete. 

Opinia Comisiei Europene că România alocă prea mulţi bani prin PNRR pentru Transporturi este subiectivă, consideră el: „Dacă dăm rutierul la o parte, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este mai verde decât alte planuri".

Pe de altă parte, demnitarul le răspunde la RFI celor care l-au criticat în ultimele zile şi afirmă de asemenea că are o relaţie foarte bună cu ministrul Agriculturii.

PNRR a fost aprobat miercuri seară de coaliţia de guvernare. Documentul urmează a fi discutat cu oficialii europeni. E vorba de proiecte în valoare totală de 29 de miliarde de euro.

Cristian Ghinea explică de ce s-a ajuns la această sumă: "A fost exact calendarul pe care l-am propus şi metodologia pe care am propus-o. Am zis aşa: din foarte multele propuneri primite din partea ministerelor, din partea societăţii civile, din partea primăriilor, care erau pe undeva la 100 de miliarde, facem o primă selecţie, pe care am făcut-o noi la minister şi am ajuns la 40 de miliarde, care trebuiau să fie mai mult decât suma alocată României, pe care le testăm cu Comisia Europeană, le detaliem o primă iteraţie tehnică şi apoi în funcţie de feedback-ul Comisiei şi în funcţie de capacitatea ministerelor de a dezvolta tehnic aceste proiecte, mai facem încă o selecţie, ceea ce am făcut acum".

Ministrul ar fi preferat ca discuţiile cu Bruxelles-ul asupra PNRR să fie mai discrete: "Eu aş fi preferat ca tot acest proces de consultare şi negociere să fie mai discret, pentru că de asta negociem, de asta avem o poziţie a statului român versus o poziţie a CE. Din păcate, această tevatură publică nu a făcut decât să ne piardă timpul şi să ne distragă de la focus pe negocierile cu Comisia".

Problema irigaţiilor din PNRR

Ce semne de întrebare sunt în privinţa PNRR? "Este problema cu irigaţiile, care nu e o problemă, e o diferenţă de viziune, unde este o poziţie fermă a Comisiei că acest sistem de irigaţii pe care noi vrem să-l modernizăm nu respectă acel criteriu de impact asupra mediului, pentru că consumă foarte multă apă. Este poziţia noastră, a Ministerului Agriculturii, care spune domnule, OK, totuşi îl modernizăm, deci va consuma mai puţină apă decât în prezent. Noi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, am dus negocierile cu CE până la un punct în acest caz. Va mai fi o discuţie săptămâna viitoare a domnului Oros, după care tragem linie şi pe acest subiect", precizează Cristian Ghinea.

La remarca jurnalistului că pare să existe o diferenţă de viziune între Bucureşti şi Bruxelles asupra PNRR, din moment ce România şi-a propus să recupereze decalajele faţă de alte state europene, mai ales pe infrastructură, în timp ce Comisia Europeană insistă pe inovaţie, digitalizare şi mediu, ministrul Cristian Ghinea a precizat: "Nu înseamnă că PNRR-ul României face doar autostrăzi. Autostrăzile sunt patru miliarde din cele 29. Avem pentru digitalizare direct şase miliarde (...). Avem pentru partea de mediu 1,5 miliarde pentru păduri noi şi biodiversitate. Tot pentru partea de mediu, pentru partea de deşeuri, avem un miliard pentru completarea sistemelor de deşeuri pe care le avem tot din bani europeni construite, completare în sensul de a adăuga posibilitatea de selectare a deşeurilor, astfel încât să nu mai risipim, să refolosim mai mult din ce aruncăm (...). Faptul că noi respectăm în acest moment pragul de verde de 37%, cu toate că avem această alocare mare pe rutier, asta înseamnă că dacă dăm rutierul la o parte, logic, planul României este mai verde decât alte planuri per total, să ne facem ţinta. Noi nu cerem de la CE o excepţie de la pragul de verde. Noi spunem că această opinie a Comisiei că este prea multă alocare pe Transporturi este o opinie subiectivă, pentru că din moment ce ne facem pragul din regulament, nu trebuie să se mai insiste că această decizie politică a noastră de a acorda mult pe Transporturi nu ar trebui să fie acceptată. E decizia noastră, a Guvernului României".

Întrebat ce se va întâmpla cu proiectele din PNRR care vor fi respinse de CE şi dacă România va pierde vreun ban, ministrul a răspuns: "Nu se pierde nici un ban. Din moment ce noi am propus 40 de miliarde pentru o alocare de 29, înseamnă că avem idei şi proiecte mai multe decât banii avuţi la dispoziţie. Şi nu numai noi am făcut asta. Grecia a avut o supraalocare de 200% în varianta iniţială şi au tot negociat şi au ajuns la această chestie. Ce facem noi acum este un exerciţiu normal de negociere şi analiză împreună cu CE, nu e vorba de respingere sau de pierdere de bani. Acum, întrebarea este: cu acele idei şi acele proiecte care nu încap în cele 29 de miliarde ce se va întâmpla, pentru că cineva a muncit la ele? Pentru o bună parte dintre ele, avem soluţii pentru programele operaţionale".

Cristian Ghinea le răspunde celor care l-au criticat în aceste zile pe tema PNRR, între care şi Gheorghe Falcă, eurodeputat PNL, care a afirmat la RFI că e regretabil că ministrul nu a profitat de experienţa eurodeputaţilor români Siegfried Mureşan şi Dragoş Pîslaru legată de Mecanismul European de Rezilienţă şi Redresare: "Am fost nu criticat, ci am simţit o solidaritate zilele astea din partea preşedintelui Iohannis pe acest subiect, am simţit o solidaritate din partea preşedintelui PNL, Ludovic Orban pe acest subiect. Am lucrat îndeaproape cu Dragoş Pîslaru şi cu Siegfried Mureşan, m-am consultat. Domnul Falcă este cantitate neglijabilă şi daţi-mi voie să nu intru în nici un fel de replici pe subiectul ăsta cu domnia sa, că nu contează, oamenii importanţi şi care ştiu subiectul şi-au exprimat solidaritatea cu modul în care am lucrat".

Întrebat dacă simte ostilitate din partea ministrului PNL al Agriculturii, din cauza proiectului legat de irigaţii, care nu e pe placul CE, ministrul a răspuns: "Am avut ieri o întâlnire cu domnul Oros. Ieri a fost un maraton de întâlniri cu miniştrii, care a presupus nişte întâlniri bilaterale, apoi o discuţie în Guvern, apoi seara o discuţie în coaliţie. Primul cu care m-am văzut a fost domnul Oros, cu care am o relaţie foarte bună. Dar problema cu irigaţiile nu este că cineva a greşit ceva, este o problemă de diferenţă de a analiza un principiu de impact asupra mediului, între Guvernul României şi CE în acest caz. Eu şi ministerul pe care îl conduc am împins această idee a irigaţiilor cât am putut, i-am explicat domnului Oros tot parcursul acestui proces. Domnia sa crede că mai poate să mai convingă Comisia Europeană. OK, haideţi să mai avem această încercare".

Cristian Ghinea mai spune că primii bani pentru PNRR ar putea veni la toamnă.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO