Eveniment

Ministrul român al finanţelor, Eugen Teodorovici, a preluat preşedinţia Consiliului Guvernatorilor BEI

Eugen Teodorovici: Am în vedere să sprijin BEI în activitatea sa pentru a acţiona în interesul şi pentru bunăstarea cetăţenilor Uniunii Europene. Solidaritatea şi convergenţa vor reprezenta pilonul central al acţiunilor băncii în cadrul politicilor sale de finanţare. În acelaşi timp, împreună cu BEI, voi acţiona pentru îmbunătăţirea managementului riscurilor financiare/nonfinanciare şi pentru adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea cu cele mai bune practici în domeniul bancar.

25.06.2018, 00:05 418
România a preluat vinerea trecută, pentru un an, preşedinţia Consiliului Guvernatorilor Băn­cii Europene pentru Investiţii (BEI), iar ministrul finanţelor de la Bucureşti, Eugen Teodorovici, în calitatea sa de guvernator al României la BEI, a fost numit preşedintele Consiliului Gu­vernatorilor.

Decizia a fost luată în cadrul reuniunii anuale desfăşurată vineri, 22 iunie, la Luxemburg, a anunţat Ministerul român al Finanţelor.

„Am în vedere să sprijin BEI în activitatea sa pentru a acţiona în interesul şi pentru bunăstarea cetăţenilor Uniunii Europene. Solidaritatea şi convergenţa vor reprezenta pilonul central al acţiunilor băncii în cadrul politicilor sale de finanţare. În acelaşi timp, împreună cu BEI, voi acţiona pentru îmbunătăţirea managementului riscurilor finan­ciare/non-financiare şi pentru adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea cu cele mai bune practici în domeniul bancar“, a declarat Eugen Teo­dorovici, citat într-un comunicat al ministerului pe care îl conduce.

Preşedinţia Consiliului Gu­vernatorilor BEI este asigur­ată de fiecare stat membru prin rotaţie, în conformitate cu protocolul stabilit de Consiliul Uniunii Europene.

Aceasta este preluată în cadrul reuniunii anuale a Consiliul Guvernatorilor BEI şi se exercită începând din ziua următoare.

Banca Europeană de In­vestiţii (BEI) este un organism independent care adoptă propriile decizii în materie de împrumut şi creditare pentru proiecte ce sprijină creşterea economică, crearea de locuri de muncă, finanţarea mixtă, garanţii şi consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii Europene.

BEI colaborează cu alte instituţii ale UE, în special cu Comisia Europeană, Parla­mentul European şi Consiliul UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO