Eveniment

Ministrul Sportului: Infrastructura pentru organizarea Euro 2020 va fi gata până în iunie

Ministrul Sportului: Infrastructura pentru organizarea...

Autor: Luiza Paraschivu

22.11.2019, 15:44 182

Infrastructura pentru organizarea Euro 2020 va fi gata până în iunie, spune ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. Lucrările sunt „uşor întârziate”, dar România nu îşi permite niciun fel de sincopă în organizarea acestui eveniment, a adăugat Stroe.

Până în mai sau iunie, infrastructura necesară desfăşurării Campionatului European de fotbal va fi pregătită, deşi lucrările sunt în întârziere, spune Ionuţ Stroe.

„Am fost pe şantierele care, din păcate, sunt uşor întârziate, care vor asigura infrastructura necesară unui eveniment de o importanţă enormă pentru noi ca şi ţară, Euro 2020. Suntem parte componentă a celor 12 ţări, mai precis oraşe care vor găzdui acest eveniment şi nu ne permitem, încă o dată subliniez, niciun fel de sincopă în organizarea acestui eveniment. Suntem în ochii şi atenţia întregului continent, dacă nu în atenţia întregii lumi. Lucrările au fost uşor întârziate, dar aţi văzut, ne străduim să ajungem cu ele gata, cu lecţiile asumate, cu angajamentele acestui start gata în lunile mai - iunie pentru a fi pregătiţi pentru Euro 2020”, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Craiova, ministrul Tineretului şi Sportului.

Când Bucureştiul a primit, în 2014, organizarea a patru meciuri din cadrul turneului final al Euro 2020, statul şi-a luat angajamentul să reconstruiască patru stadioane, la standarde competitive, pe care să se poată antrena naţionalele care vor juca pe Arena Naţională. Era vorba, atunci, să fie refăcute Steaua, Arcul de Triumf, Dinamo şi Rapid.

Recent, ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a verificat stadiul lucrărilor la stadioanele Steaua, Giuleşti şi Arcul de Triumf, în vederea organizării meciurilor din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 (EURO 2020). Astfel, la Stadionul Steaua, care va avea o capacitate de 31.254 de locuri, s-au executat lucrările de infrastructură în proporţie de 95% şi se execută lucrări la partea de suprastructură a stadionului, lucrări din beton monolit şi prefabricate (stadiul acestora este de cca. 85%). Totodată, au început lucrările la instalaţii şi arhitectură pentru spaţiile aferente subsolului stadionului (stadiul de cca. 25%), iar confecţia metalică a acoperişului este 50% montată.

La Stadionul Giuleşti, care va avea o capacitate de 14.050 de locuri, săpătura este realizată în proporţie de 100%; betonul de egalizare, în proporţie de 95%; hidroizolaţia la nivelul fundaţiilor, în proporţie de 95%, iar fundaţiile, în proporţie de 50%.

La Stadionul Arcul de Triumf, care va avea o capacitate de 8.207 de locuri, lucrările de săpătură, radier, hidroizolaţii sunt realizate în proporţie de 95%; lucrările de execuţie stâlpi, diafragme, fundaţii izolate - 85%, iar lucrările de execuţie a elementelor structurale aferente suprastructurii - 30%.

Cele 3 stadioane se realizează prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, bugetul total fiind de peste 500 de milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels