• Leu / EUR4.7748
  • Leu / GBP5.7369
  • Leu / USD4.4026
Eveniment

Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi primit mită 10.000 de euro

Mircea Beuran  a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi primit mită 10.000 de euro

Autor: Mihaela Gidei

14.02.2020, 14:21 90

Judecătorii l-au plasat pe Mircea Beuran în arest la domiciliu. Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA privind arestul preventiv. Medicul este acuzat de procurori de luare de mită.

Mircea Beuran a fost reţinut de procurorii anticorupţie, joi seara, pentru că a primit mită pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.

Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Beuran a fost reţinut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către martor”, conform comunicatului de presă.

CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7748
Diferență: 0,1132
Ieri: 4.7694
Azi: 4.4026
Diferență: 0,0591
Ieri: 4.4000
Azi: 5.7369
Diferență: 0,1257
Ieri: 5.7297
Azi: 4.4844
Diferență: 0,0089
Ieri: 4.4840