Eveniment

Mircea Varga, CFO al grupului Ţiriac, Gilda Lazăr şi Varujan Pambuccian s-au numărat printre premianţii INACO. Lista completă a premiilor

Mircea Varga, CFO al grupului Ţiriac, Gilda Lazăr şi...

Autor: Alex Ciutacu

27.02.2018, 17:32 1874

Mircea Varga, CFO al grupului Ţiriac şi Gilda Lazăr, care gestionează comunicarea companiei JTI pentru România, Moldova şi Bulgaria se numără printre persoanele care au primit premiul de excelenţă în cadrul evenimentului Gala România 100: INACO 1, organizat de Iniţiativa pentru Competitivitate.

Cu ocazia marcării unui an de activitate al comunităţii INACO, în data de 26 februarie, organizaţia neguvernamentală a oferit şapte premii de excelenţă, analizând activitatea unor personalităţi din business prin prisma profesionalismului, potrivit datelor comunicate de organizaţie.

Printre premianţi se numără atât personalităţi din mediul de business precum Mircea Varga, CFO al grupului Ţiriac, Gilda Lazăr, Head of Corporate Affairs & Communications, Romania, Moldova, Bulgaria pentru compania JTI, dar şi alte personalităţi precum Alexandru Mironov, Varujan Pambuccian, Elena Pelinescu, Gheorghe Hurduzeu şi Cristian Diaconescu.

„Dacă vrem să devenim o naţiune de elită trebuie să săpăm adânc în sufletele noastre pentru a ne descoperi energia de a-I aprecia pe cei buni din jurul nostru şi de a-i ajuta pe ceilalţi”, a spus Andreea Paul, preşedintele think-tank-ului INACO-Iniţiativa pentru Competitivitate.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO