♦ Însuşi modul de funcţionare a pieţei gazelor, unde fiecare entitate este împărţită pe activitate pe lanţul dintre producător şi consumator, sporeşte nivelul de opacitate ♦ În acest moment, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), există peste 2.000 de companii atestate care pot desfăşura activităţi în domeniul gazelor naturale, fiecare din aceste firme putând avea 13 tipuri de autorizaţii pentru diferite lucrări în domeniul gazelor ♦ Granularizarea pe cale legală a nivelului de intervenţie pentru fiecare entitate prezentă pe lanţul producător-consumator nu face decât să susţină un joc în care România a devenit campioană: pasarea responsabilităţii ♦ Efectul? Identificarea cauzelor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor nu depăşesc în multe cazuri nivelul declaraţiilor.
Potrivit datelor din rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), piaţa gazelor naturale din România avea în luna iulie a acestui an următoarea structură. Există 12 producători de gaze, 70 de furnizori de gaze, adică firme care au doar rolul de a vinde gazul luat de la producător, 27 de operatori de reţele de distribuţie, prin intermediul cărora gazul luat de furnizor de la producător ajunge la un client final. Mai departe, sunt peste 2.000 de companii atestate care pot desfăşura activităţi de intervenţie în domeniul gazelor naturale, fiecare din aceste firme putând avea 13 tipuri de autorizaţii pentru diferite lucrări la reţea. Din 2011, pe plan local structura companiilor de distribuţie s-a schimbat semnificativ, una dintre modificări fiind chiar externalizarea activităţilor de revizie către terţi.
Practic, serviciul de a duce gazul de la producător la client este fragmentat, fiecare parte având reglementările sale şi responsabilităţi bine definite prin lege. Problema în cazul unui explozii precum cea de vinerea trecută din Bucureşti este că fragmentarea pieţei îngreunează identificarea cauzelor şi a vinovaţilor.
