• Leu / EUR4.9480
  • Leu / GBP5.6665
  • Leu / USD5.0712
Eveniment

Moţiune simplă împotriva Ministerului Sănătăţii. Vlad Voiculescu: „V-aţi bătut joc de munca mea”

Moţiune simplă împotriva Ministerului Sănătăţii. Vlad Voiculescu: „V-aţi bătut joc de munca mea”

Autor: Mediafax

15.02.2021, 18:36 2004

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune, despre moţiunea simplă care a fost citită, luni, în Parlament, împotriva sa, că „a fost scrisă, probabil, înainte ca el să fie ministru” şi apoi s-a aşteptat momentul potrivit. „V-aţi bătut joc de munca mea”, acuză Voiculescu.

Voiculescu spune că i se cere să îşi asume răspunderea pentru dezastrul de la Institutul Naţional Matei Balş, deşi era de câteva zile ministru în momentul tragediei.

„Mi se cere să îmi asum răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat într-un spital COVID condus aproape 30 de ani de colegul dvs, de colegul celor care au iniţiat această moţiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel, într-un oraş condus în ultimii 12 ani de zile de colegii dvs, domnul Oprescu, doamna Firea. Aceştia sunt oamenii, toţi din PSD care au avut tupeul azi să vorbească despre asumare”, spune Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii le-a spus celor din PSD că probabil au început să scrie moţiunea înainte ca el să fie numit în funcţie, apoi s-a aşteptat momentul oportun.

„Aţi început probabil să scrieţi moţiunea la adresa mea înainte de a fi ministru. Aţi aşteptat să apară o tragedie ca să puneţi în seama mea tot dezastrul lăsat în urmă de voi. N-o să meargă. (...) Am găsit sistemul de sănptate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am lăsat în 2016 şi era un început. Repet. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 (...). V-aţi bătut joc de munca mea”, a mai spus Voiculescu.

Voiculescu acuză că social-democraţii au „măcelărit şi blocat” măsurile de depolitizare a managerilor de spitale, combaterea nepotismului şi a „feudalizării” spitalelor din prima lună de mandat.

„Din prima lună din 2017 v-aţi bătut joc de parte din munca mea. Tot în cele 7 luni cât am fost ministru al Sănătăţii am introdus lista medicamentelor esenţiale a OMS în legislaţie. Şi tot la începutul lui 2017 aţi eliminat-o din legislaţie şi aţi lăsat zeci de mii de oameni fără medicamente esenţiale, medicamente de care aveau nevoie pentru supravieţuire”, acuză Voiculescu.

Potrivit acestuia, tot când era ministru a introdus un mecanism de feed-back al pacientului pentru a vedea cum este el tratat în spitalele din România.

„16.349 de oameni au notificat Ministerul Sănătăţii pe care dumneavoastră l-aţi condus că li s-a cerut şpagă în spitale. (...) Au vurt să raporteze că au fost umiliţi în spitale şi ce aţi făcut a fost să îngropaţi aceste sesizări la Ministerul Sănătăţii. 16.349 de oameni v-au cerut să le apăraţi demnitatea, iar voi v-aţi bătut joc de ei”, mai spune Voiculescu.

Acesta a mai spus că în 2016, când a plecat de la Ministerul Sănătăţii, a lăsat un plan de reorganizare a spitalelor, pentru a le aduce la un nivel decent, pe care îl cere legea. Voiculescu spune că nu s-a mai întâmplat nimic cu acest plan după ce el nu a mai fost ministru.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9480
Diferență: -0,0202
Ieri: 4.9490
Azi: 5.0712
Diferență: 0,4815
Ieri: 5.0469
Azi: 5.6665
Diferență: 0,5287
Ieri: 5.6367
Azi: 5.1139
Diferență: -0,9932
Ieri: 5.1652