Bănci și Asigurări

Isărescu: Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită

Isărescu: Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită

Autor: Marius Oncu

21.07.2011, 17:42 591

Banca Naţională a României (BNR) s-a pregătit prin mai multemăsuri pentru o contagiune a crizei din Grecia, care ar putea avealoc mai ales pe canalul psihologic, a declarat guvernatorul BNR,Mugur Isărescu, într-un interviu, acordat la Bucureşti, agenţiei depresă chineze Xinhua, citată de Mediafax.

Sistemul bancar românesc nu are o expunere directă la crizadatoriilor suverane din Grecia, dar există posibile canale decontagiune, iar acestea trebuie monitorizate strict, a admisIsărescu, întrucât băncile elene controlează în prezent circa 16%din activele bancare totale din România.

Guvernatorul BNR a descris situaţia de ansamblu a sistemului bancarlocal ca fiind "sub control" şi a explicat că circumstanţeanterioare au plasat băncile într-o poziţie mai bună să facă faţăcrizei datoriilor suverane.

România a fost lovită puternic de criza financiară globală în iarnaanului 2008, iar în martie 2009 a cerut ajutorul Fondului MonetarInternaţional.

"Ne-am uitat la toate băncile de aici şi există în principal bănciromâneşti cu capital străin, majoritatea subsidiare ale unorgrupuri bancare europene. Am cerut băncilor-mamă, cu mult înaintede testele de stres realizate de băncile europene, să creascănivelul de capital. Pot să vă spun că testele noastre de stres şicererile pentru capital au fost mult mai dure decât cele dinEuropa", a spus Isărescu.

Ca urmare a cerinţelor BNR, băncile centrale din România au depăşitnivelul de adecvare a capitalului prevăzut de reglementărileinternaţionale. La sfârşitul primului trimestru din acest an, ratade adecvare a capitalului în sitemul bancar local era de 14,88%,faţă de nivelul 8% stabilit prin acordul de la Basel. Rata deadecvare a capitalului măsoară activele ponderate la risc şi estefolosită pentru a evalua capacitatea băncilor de a face faţăobligaţiilor şi altor riscuri.

Cererea către băncile-mamă de a majora capitalul, într-o perioadădeja dificilă, a reprezentat un examen exigent, a adăugatIsărescu.

"Toate băncile-mamă s-au comportat impecabil. Nu am înregistratniciodată nicio întârziere, nu am avut nicio divergenţă sau reacţienegativă, comportamentul acţionarilor principali a fost impecabil",a spus el.
În prezent, guvernatorul BNR nu exclude o posibilă conatgiune aunei situaţii pe care o descrie ca foarte critică, adăugând, însă,că banca centrală este pregătită să reacţioneze, iar canalele decontagiune sunt destul de înguste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO