Eveniment

Nae Nicolae, un latifundiar din Ştefăneşti, a sfârşit sub roţile unui tren în Pipera

Maşina lui Nae Nicolae a fost târâtă pe o distanţă de circa 300 de metri, iar impactul a fost fatal. Foto Silviu Matei

Maşina lui Nae Nicolae a fost târâtă pe o distanţă de circa 300 de metri, iar impactul a fost fatal. Foto Silviu Matei

Autor: Andrei Dumitrescu

17.07.2013, 21:07 1591

Nae Nicolae (43 de ani), un om de afaceri din Ştefăneşti care a vândut de-a lungul timpului mai multe terenuri în zona de nord a Capitalei către dezvoltatori imobiliari, a murit ieri la volanul unui autoturism Bentley care a fost spulberat de un tren pe calea ferată ce traversează strada Petricani din nordul Capitalei.

Numele lui Nicolae a intrat recent în atenţia presei şi în legătură cu „doamna de cupru“ Maria Gherghe, cea care prin intermediul firmei Ronefer cumpără producţia de concentrate de cupru de la Cupru Min. Gherghe a fost administrator al firmei Acumulatorul Pantelimon şi a deţinut un pachet de acţiuni de 5% în firma Acumulatorul Trading, ambele controlate de Nae Nicolae. Surse din Poliţia Ilfov au declarat pentru Mediafax că martorii incidentului ce a avut loc ieri dimineaţă susţin că atunci când a văzut că trenul se apropie, Nae Nicolae, care era cu maşina chiar în faţa barierelor, ar fi accelerat şi a urcat pe şine. Maşina a fost târâtă pe o distanţă de circa 300 de metri, iar impactul a fost fatal.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Nicolae mai figura acţionar într-o singură firmă cu activitate, şi anume Real Estate Construct (cu afaceri de 962.000 lei şi 17 angajaţi în 2012). Printre investitorii cărora Nicolae le-a vândut terenuri de-a lungul timpului se numără italienii de la Cefin sau grupul Willbrook, controlat de miliardarul israelian Eyal Ofer. În mediul politic printre apropiaţii omului de afaceri se aflau deputatul Viorel Hrebenciuc, Gabriel Oprea sau Emanoil Savin, primarul din Buşteni, precum şi George Becali.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește și
AFACERI DE LA ZERO