• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Eveniment

Natalitatea a reluat creşterea de la an la an. În noiembrie 2021 s-au născut circa 14.800 de copii, cu aproape 2.200 mai mult faţă aceeaşi lună din anul precedent

Natalitatea a reluat creşterea de la an la an. În noiembrie 2021 s-au născut circa 14.800 de copii, cu aproape 2.200 mai mult faţă aceeaşi lună din anul precedent

Autor: Ramona Cornea

14.01.2022, 16:29 146

În luna noiembrie 2021 s-a înregistrat naşterea a 14.819 copii, în creştere cu 2.175 de nou-născuţi comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, însă cu 794 mai puţini decât în luna octombrie 2021, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, a fost negativ în noiembrie 2021, adică numărul deceselor a fost cu mai mult de 23.834 de persoane mai mare decât cel al nou-născuţilor.

De alfel, numărul copiilor născuţi în România a scăzut puternic după anul 1990 şi până la finalul anului 2020, cu circa 43%, conform datelor INS, centralizate de ZF. Astfel, în 1990 se năşteau 314.736 de copii, iar în 2020 numărul lor a scăzut la 178.124.

Un posibil motiv pentru care problema natalităţii s-a accentuat este şi amânarea naşterilor. Astfel, dacă în 1990, vârsta medie a mamei la naşterea primului copil era de 22,3 ani, în 2013 aceasta a crescut la 26,5 ani, iar în 2019 a ajuns la 27,6 ani, conform statisticilor INS.

O altă explicaţie pentru scăderea natalităţii în România este migraţia. În 2020 s-au născut în străinătate circa 17.488 de copii din mame românce, de două ori mai puţini decât în 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Mai mult, la sfârşitul anului 2019, mai mult de 708.300 de români erau rezidenţi în Germania, a cincea cea mai numeroasă populaţie rezidentă după nemţi, turci, polonezi şi sirieni, conform datelor de la institutul naţional de statistică al Germaniei. Dintre românii rezidenţi în Germania, aproape 93.400 sunt copii cu vârsta de până la 10 ani.

Conform unor proiecţii ale oficiul european de statistică, Eurostat, din anul 2020, populaţia României va scădea constant în următoarele decenii, urmând să ajungă la 15,5 milioane de locuitori până în 2050, în scădere cu 20% de la 19,2 milioane de persoane în 2020, pe fondul natalităţii scăzute şi al migraţiei externe.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246