Eveniment

„Nici la brutărie nu iese pâinea atât de repede pe cât iese o maşină de la noi“

Sute de angajaţi au protestat ieri la Dacia. Mediafax Foto

Sute de angajaţi au protestat ieri la Dacia. Mediafax Foto

Autor: Mediafax

21.03.2013, 00:08 2099

Angajaţii de la Dacia Mioveni care protestau ieri în curtea uzinei, nemulţumiţi că revendicările lor salariale nu sunt incluse în con­tractul colectiv de muncă, spun că li se cere să pro­ducă o maşină în 40 de secunde, dar că nu sunt plătiţi corespunzător şi solicită să nu mai fie trataţi ca nişte „sclavi“.

„Să ne respecte. Să ne trateze ca pe oameni, ne pun etilotestul prin secţie, ne controlează la poartă ca pe hoţi, aşa se întâmplă, nu se mai poate să rezistăm“, a declarat o femeie care lucrează în uzină.

Un alt angajat este nemulţumit că li se cere să fabrice un autoturism în 40 de secunde, dar nu sunt plătiţi corespunzător, iar patronatul a întrerupt negocierile pentru contractul colectiv de muncă şi nu îi primeşte la discuţii.

„Să ne dea banii ceruţi şi drepturile, pierdem la concedii, pierdem sporuri. Dacă ni le acordă, începem munca. Vrem 2, 3, 4 sau 5 milioane de lei vechi în plus, nu asta contează, problema este că e muncă multă şi banii sunt puţini, să ne plătească în mod corect pentru cât muncim. Trebuie să faci o maşină în 40 de secunde, vă daţi seama în ce viteză lucrăm noi aici? Repet, să ne dea banii pentru cât muncim. Nici la brutărie nu iese pâinea atât de repede pe cât iese o maşină de la noi. Cei din Maroc au salarii mai mari, iar noi trebuie să scoatem maşina la 40 de secunde, ar trebui un minut sau un minut şi jumătate, dar nu 40 de secunde, în nicio uzină auto din lume maşina nu este scoasă la 40 de secunde. Vrem salarii decente, nimeni nu stă degeaba aici, aici toţi muncim“, a declarat muncitorul.

În replică, Anca Orevicianu, directorul de comunicare al Grupului Renault în România, spune că negocierile se desfăşoară în prezenţa reprezentanţilor salariaţilor. Nu este adevărat că nu au fost primiţi la negocieri, ele au început în cursul lunii februarie şi sunt în curs. Nu s-a pus problema disponibilizărilor“, a declarat directorul de comunicare al Grupului Renault în România Anca Orevicianu. Potrivit ace­leiaşi surse, controalele alcooltest se fac deoarece „regulamentul intern al Dacia prevede că oamenii nu au voie să lucreze sub influenţa alcoolului“.

„Securitatea oamenilor, a celor care lu­crează pe platformă este responsabilitatea com­paniei şi de aceea se fac controale alcooltest atunci când este cazul, atunci când sunt sesizări pentru că este important ca lucrul să se desfăşoare în bune condiţii, iar regu­lamentul intern al Dacia prevede că oamenii nu au voie să lucreze sub influenţa alcoolului“, a spus Orevicianu.

Referitor la controalele efectuate la poartă, Orevicianu a mai spus că ele se fac prin sondaj, pentru că „este important ca secu­ritatea oamenilor şi a bunurilor din patri­moniul companiei să fie asigurate“.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO