Eveniment

Nici nu s-au deschis bine şcolile că pandemia le închide din nou:Cursuri suspendate şi o şcoală închisă după apariţia unor cazuri de COVID în judeţul Galaţi

Nici nu s-au deschis bine şcolile că pandemia le...

Autor: Petru Mazilu

21.09.2020, 12:29 343

O şcoală din judeţul Galaţi a fost închisă, iar trei clase din alte unităţi de învăţământ vor face cursuri on-line după apariţia unor cazuri de infectare cu Covid-19. Trei elevi şi angajata unei şcoli s-au infectat, iar autorităţile au fost nevoite să ia măsuri.

Şcoala din comuna gălăţeană Priponeşti a fost închisă după ce femeia de serviciu s-a infectat cu Covid-19. Clădirea va fi dezinfectată, iar elevii vor învăţa on-line. Tot on-line vor studia în următoarele două săptămâni colegii de clasă ai celor trei elevi infectaţi. Este vorba despre cazuri apărute la trei licee din oraşele Galaţi şi Tg.Bujor.

„Avem cazuri la Colegiul Pedagogic şi Liceul de Arte din Galaţi şi şcolile din Tg.Bujor şi Priponeşti. În primele trei situaţii sunt elevi din clasele a 7-a, a 9-a şi a 10-a. Acolo se vor face cursuri on-line doar în clasele în care sunt elevii infectaţi. La Priponeşti persoana infectată este doamna de serviciu, acolo a fost închisă întreaga şcoală”, a explicat, pentru MEDIAFAX, inspectorul şcolar general al judeţului Galaţi, Onuţ Atanasiu.

Alte trei cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2 au fost înregistrate săptămâna trecută în şcoli din Galaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO