Veniturile fiscale ale bugetului consolidat au ajuns la o limită care pune problema nu a finanţării unor investiţii de amploare, ci chiar a funcţionării curente a statului, în condiţiile în care peste 80% din veniturile fiscale sunt înghiţite de salarii şi pensii.
În această poveste încâlcită, opoziţia, care se pregăteşte de guvernare, are planuri care merg mai degrabă spre soluţia reducerii taxelor decât spre majorarea lor. Mai pot scădea taxele?
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): „Poţi scădea taxele, nu-i vorbă. Însă problema este din ce finanţezi statul. Este ca într-o gospodărie: ori muncesc ca să am, ori mă împrumut. Statul se împrumută. Mediul privat nu prea îşi permite. Datele INS arată că salariile funcţionarilor publici au fost în 2018 cu 67% mai mari decât media pe economie. În industria prelucrătoare salariile au fost cu 11% mai mici decât această medie. Atât poate industria. Poate statul mai mult? Îşi permite? Atunci poate să mai scadă din taxe, dar cu ce îşi finanţează funcţionarea?“