Eveniment

Noi idei, de Ziua Americii: Investitorii americani vin cu alternative la creşterile de taxe ale guvernului şi cer cotă unică de 16%, ca în 2004

Ameliorarea deficitului bugetar este imposibilă doar prin creşterea colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat, iar mediul de business este conştient de acest aspect. În acest sens, AmCham a făcut o serie de propuneri pentru modificarea Codului fiscal.

Ameliorarea deficitului bugetar este imposibilă doar prin creşterea colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat, iar mediul de business este conştient de acest aspect. În acest sens, AmCham a făcut o serie de propuneri pentru modificarea Codului fiscal.

Autor: Răzvan Botea

05.07.2022, 00:07 447

♦ Investitorii americani din România cer înapoi cota unică introdusă în 2004 şi un plafon de 100.000 de euro pentru microîntreprinderi ♦ Guvernul prezintă săptămâna aceasta modificările aduse la Codul fiscal, iar mediul de afaceri speră să aibă un răgaz de cel puţin 6 luni înainte ca acestea să intre în vigoare, aşa cum a fost înţelegerea cu guvernul.

AmCham, camera de comerţ americană în România, a trimis o serie de propuneri guvernului pentru modi­ficarea Codului fiscal, în contextul modificărilor fiscale discutate în prezent la nivelul autorităţilor. Printre pro­puneri, explicate de conducerea AmCham în cadrul unei conferinţe de presă organi­zate ieri, de Ziua Americii, se află şi reve­nirea la sistemul cotei unice aşa cum a fost intro­dus în 2004 şi scăderea plafonului pen­tru microîntreprinderi până la 100.000 de euro. În 2004 a fost introdusă cota unică de 16% pentru aproape toate tipurile de impozite: pe venit, profit, dividende etc. Acum însă impozitul pe venit este de 10%, pe profit a rămas de 16%, iar pe dividende a fost scăzut la 5%. În acest moment se discută şi introducerea impozitului progresiv pe venituri, iar investitorii americani propun ca alternativă revenirea la cota unică din 2004, conştienţi fiind că majorarea de taxe nu poate fi evitată.

„Aproape 90% din microîntreprinderi au sub 60.000 cifră de afaceri. Noi susţinem revenirea la sistemul cotei unice din 2004-2005, când microîntreprinderile erau de până la 100.000 de euro. Companiile mici trebuie susţinute. Dacă 90% din microîntreprinderi au cifra de afaceri de 60.000 de euro, 100.000 de euro ar trebui să atingă aproape 100%. Microcompaniile trebuie susţinute, dar nu trebuie create portiţe pentru ca prin marea masă să intre oameni de bine care ştiu ce interese să urmărească”, a spus Ionuţ Simion, preşedintele AmCham, răspunzând la o întrebare a ZF.

Coaliţia de guvernare pregăteşte un set de modificări pentru Codul fiscal, care va fi pus în dezbatere publică în această săptămână. Până la închiderea ediţiei print a ZF, guvernul nu a publicat proiectul de lege. Potrivit informaţiilor ZF, cele mai importante prevederi din proiectul de lege se referă la scăderea plafonului pentru microîntreprinderi, creşteri de TVA pentru mai multe produse şi creşterea impozitului pe dividende de la 5% la 8%.

Guvernul Ciucă a promis că în acest an nu vor fi creşteri de taxe şi, în discuţiile cu organizaţiile care reprezintă mediul de afaceri, a promis că nu va introduce intempestiv creşteri de taxe şi va lăsa mediului de business cel puţin 6 luni să acomodeze schimbările fiscale. „Nu avem astăzi nici măcar un draft pe care să îl analizăm, au apărut doar informaţii pe surse despre modificările fiscale. Sperăm că acea promisiune de a respecta termenul de  6 luni va fi îndeplinită şi mediul de afaceri să aibă timp să absoarbă măsurile fiscale”, a spus, în cadrul aceluiaşi eveniment, Alex Milcev, membru în boardul AmCham.

Ameliorarea deficitului bugetar este imposibilă doar prin creşterea colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat, iar mediul de business este conştient de acest aspect. În acest sens, AmCham a făcut o serie de propuneri pentru modificarea Codului fiscal.

„Suntem conştienţi că nu este suficient sa avem doar un sistem ceva mai bun la partea de colectare, combaterea evaziunii fiscale. Deficitele sunt foarte mari şi sistemul fiscal trebuie modificat. A-l păstra cum este acum şi doar a colecta mai mulţi bani prin aceleaşi reguli nu va fi suficient”, a mai spus Alex Milcev.

Printre propuneri se află revenirea la cota unică din 2004, despre care Alex Milcev spune că a fost şi o publicitate pentru România în faţa investitorilor.

„A fost un sistem util care a ajutat României enorm la conformarea la plată a contribuabililor şi a fost un factor de publicitate a României cu care să defilăm în faţa investitorilor străini. Este o contraofertă, o alternativă viabilă la impozitul progresiv.”

De asemenea, revenirea cotei unice ar însemna şi creşterea impozitului pe venit de la 10% la 16%. Cu toate că impozitul pe venit în România este unul dintre cele mai mici din Europa, taxarea totală a muncii este una dintre cele mai mari. În acest sens, AmCham propune şi regândirea acestui sistem de taxare a muncii, pentru a scoate la suprafaţa munca la negru şi gri şi pentru a opri fuga forţei de muncă din România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO