Eveniment

Noi norme în contractele dintre stat şi drumari

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Ioan Dornescu

07.01.2014, 20:35 435

Contractele pentru construcţia sau modernizarea de drumuri trebuie să includă datele de identificare ale sub­antreprenorilor, subcontractorilor sau furnizorilor de materiale, iar plăţile către aceştia vor fi garantate cu drept de ipotecă mobiliară asupra crean­ţelor Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR) către antreprenorul general.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege aprobat ieri de guvern, care va fi dezbătut de Parlament în procedură de urgenţă.

Executivul arată că actul normativ introduce o serie de dispoziţii prin care se creează un mecanism eficient de informare a beneficiarului lucrărilor de execuţie în ceea ce priveşte identitatea şi nivelul de implicare ale eventualilor subcontractori, furnizori şi prestatori ai antreprenorului general.

Totodată, este vizată introducerea unui mecanism de garantare a plăţilor datorate de antreprenorul general subcontractorilor, furnizorilor sau prestatorilor.

„Prin aceste dispoziţii antreprenorul general nu mai poate întârzia execuţia lucrărilor sau majora preţul contractului şi, în acelaşi timp, se asigură un tratament corect al subcontractorilor / furnizorilor / prestatorilor“, precizează guvernul.

Proiectul, iniţiat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), modifică şi completează OUG nr. 84/2003 pentru înfiinţarea CNADNR.

Pe de altă parte, la încheierea de contracte de antrepriză, CNADNR şi antreprenorul general vor constitui în favoarea subantreprenorilor, a furnizorilor de materiale de construcţie şi a oricăror altor subcontractori ai antreprenorului general un drept de ipotecă mobiliară asupra oricăror creanţe băneşti datorate de către CNADNRantreprenorului general în baza contractului de antrepriză.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO