Eveniment

Noi restricţii începând de sâmbătă în două localităţi, lângă Bucureşti

Coronavirus în România. Restricţii începând de sâmbătă în două localităţi, lângă Bucureşti

Autor: Andreea Tobias

11.09.2021, 19:20 5794

Restricţii se aplică începând de sâmbătă în Popeşti-Leordeni şi Periş din judeţul Ilfov, după ce rata de incidenţă a depăşit 2 la mia de locuitori.

În Popeşti-Leordeni, rata de incidenţă cumulată la 14 zile este de 2,10 la mia de locuitori, în timp ce în Periş a ajuns la 2,01 la mie.

Astfel, începând de sâmbătă în pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Cinematografele şi concertele sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Activitatea instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Spectacolele, concertele şi festivalurile în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test
RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Slujbele şi rugăciunile colective se pot desfăşura în şi în afara bisericilor cu respectarea regulilor de protecţie
sanitară.

Activitatea în restaurante şi cafenelele în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului între orele 5.00 - 2.00.

Se permite organizarea de nunţi, botezuri, mese festive cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

De asemenea, se permite organizarea de nunţi şi botezuri cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minim 2 mp pentru fiecare.

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)