• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Eveniment

Noi veşti pentru şoferi. Premierul Bolojan: De la 1 decembrie ar trebui să se circule fără restricţii pe cei peste 40 de km noi din Autostrada Transilvania, între Cluj şi Zalău

Noi veşti pentru şoferi. Premierul Bolojan: De la 1...

Autor: Ziarul Financiar

12.07.2026, 16:48 247

De la 1 decembrie ar trebui să se circule fără restricţii pe cei peste 40 de km noi de autostradă între Cluj şi Zalău, potrivit unui comunicat de presă al PNL, după vizita de lucru a premierului Ilie Bolojan pe Autostrada Transilvania.

Premierul Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a transmis că a fost, duminică, pe şantierul Autostrăzii Transilvania, între Cluj şi Zalău, pe secţiunea Nădăşelu – Topa Mică – Poarta Sălajului şi la nodul rutier de la Românaşi.

„Am discutat cu reprezentanţii constructorilor despre problemele legate de lucrări, despre ritmul execuţiei şi termenele de finalizare. Este una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura rutieră din România. Secţiunea are o lungime totală de 42,78 km, include două noduri rutiere, 14 poduri şi pasaje şi 18 viaducte şi este finanţată din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Lucrările sunt într-un stadiu avansat. Pe secţiunile Nădăşelu – Mihăieşti şi Mihăieşti – Zimbor (24,59 km), progresul fizic este de aproape 97%, cu termen estimat de finalizare în octombrie 2026. Tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) este realizat în proporţie de 99% şi are ca termen estimat luna august 2026, iar nodul rutier de la Românaşi este executat în proporţie de 90%, cu finalizare estimată tot în august 2026”, spune Bolojan.

 
Te-ar putea interesa și:

Potrivit postării PNL, interconectarea tronsoanelor noi cu autostrada dinspre Cluj şi deschiderea circulaţiei spre Zalău se vor face spre sfârşitul acestui an.

„Până atunci vor fi terminate şi lucrările la viaductele complexe care asigură interconectarea tronsoanelor. De la 1 decembrie ar trebui să se circule fără restricţii pe cei peste 40 de km noi de autostradă între Cluj şi Zalău”, mai spune preşedintele PNL.

Potrivit acestuia, investiţiile în infrastructură înseamnă dezvoltare economică, investiţii, locuri de muncă şi o legătură mai bună între comunităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375