Eveniment

Nostalgia costă: O scrisoare a lui Einstein în care vorbeşte despre teoria relativităţii, vândută la licitaţie pentru peste 100.000 de dolari

Nostalgia costă: O scrisoare a lui Einstein în care...

Autor: Ana Obretin

07.03.2018, 15:04 75

O scrisoare redactată de Albert Einstein în 1928, în care acesta vorbeşte despre teoria relativităţii, a fost vândută pentru 103.700 de dolari la o licitaţie organizată la Ierusalim de casa Winner, transmite AFP.

Scrisoarea a fost trimisă de laureatul premiului Nobel, care pe atunci locuia la Berlin, unui matematician şi a fost cumpărată de o persoană care a dorit să rămână anonimă.

Documentul a fost redactat într-o perioadă de vârf a carierei ştiinţifice a lui Einstein şi include şi o notă scrisă de savantul german pe spatele plicului.

Suma, deşi semnificativă, păleşte în comparaţie cu cea cu care a fost cumpărată o altă scrisoare a lui Einstein, în care acesta vorbeşte despre secretul fericirii, adjudecată, în octombrie 2017, cu 1,56 de milioane de dolari.

Albert Einstein, premiat cu Nobel pentru fizică în 1921, a fost guvernator non-rezident al Universităţii ebraice din Ierusalim, până la moartea sa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO