Eveniment

Nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale pentru 12 judeţe

Nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale...

Autor: Andreea Tobias

29.08.2021, 11:06 39

Cod portocaliu de ploi torenţiale este anunţat de către meteorologi până luni dimineaţă pentru 12 judeţe. Alte judeţe sunt afectate de un Cod galben de averse abundente.

În intervalul duminică ora 11.00 – luni ora 9.00, în Transilvania, Moldova, Maramureş, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi la munte vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25...35 l/mp şi pe alocuri 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Un Cod portocaliu a intrat în vigoare duminică la ora 11.00 şi expiră luni la ora 6.00.

În sudul Transilvaniei, în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 40...60 l/mp.

Judeţele vizate sunt Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Covasna şi Buzău.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO