Au trecut doar două zile de la scoaterea „pe piaţă“, în dezbatere publică, a două acte normative din pachetul de legi care ar trebui să revoluţioneze sistemul de achiziţii publice din România.
Deşi sunt specialişti în domeniu care susţin că strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice, sau partea acesteia care a fost pusă în dezbatere, vine cu noutăţi bune pentru piaţa locală, unii încă sunt reticenţi cu privire la modul în care se vor transparentiza în mod real procedurile de achiziţii publice şi susţin că România va rămâne şi după această schimbare legislativă prizoniera celui mai mic preţ atunci când vine vorba despre cumpărarea unui serviciu, a unei lucrări sau a unui produs.
„Directivele, din ce am putut observa până la acest moment, nu par să rectifice nivelul de transparenţă a achiziţiilor publice. Se pune foarte mult accent pe modul în care trebuie să se organizeze autorităţile care sunt implicate în astfel de proceduri, dar nu mi se pare că rezolvă problema eficienţei banilor investiţi în sfera achiziţiilor publice“, este de părere Violeta Alexandru, director al Institututului de Politici Publice (IPP), instituţie independentă care urmăreşte între altele transparenţa în achiziţii publice din România.
Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice, la care s-a lucrat aproximativ un an şi care cuprinde un set de acte normative menite să transparentizeze modul în care se cheltuiesc banii statului, dar şi să prevină conflictele de interese, corupţia şi birocraţia ar trebui să fie gata pentru adoptare până la finalul lunii august. În prezent, doar două dintre aceste acte normative, cele care se referă la achiziţiile publice clasice şi la modul în care se poate ataca un proces de achiziţie sau un rezultat al acesteia, au fost puse în dezbatere publică.
Piaţa achiziţiilor publice „la vedere“ a atins în 2014 nivelul de 77,4 miliarde de lei (17,4 mld. euro), cel mai mare de după 2010. Acestea sunt achiziţiile efectuate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), ceea ce înseamnă că prin SEAP au fost realizate în 2014 achiziţii echivalente a 11,5% din PIB şi 36% din bugetul consolidat. Alături de această piaţă la vedere, potrivit IPP, administraţia mai face alte cumpărături de 2-3 miliarde de euro, ceea ce ridică întreaga piaţă a achiziţiilor publice din România spre 85-90 mld. lei (20 mld. euro). La nivelul UE, valoarea achiziţiilor publice reprezintă în jur de 15% din PIB-ul ţărilor membre.
Achiziţiile publice sunt un subiect sensibil al economiei locale, întrucât este vorba despre bani publici pentru care autorităţile publice oferă puţine explicaţii privind modul de cheltuire a acestora, justificând anumite decizii prin invocarea legii. Cel puţin în teorie, toate achiziţiile făcute de stat ar trebui să se regăsească în SEAP. Totuşi, din 12.000 – 15.000 de entităţi publice doar 5.000 – 6.000 desfăşoară activităţi în SEAP. „Actele normative care au fost publicate nu reuşesc să ne scape de povara preţului celui mai mic drept criteriu definitoriu în alegerea unui furnizor. Există o menţiune prin care se spune că alegerea poate fi făcută şi pe baza calculării duratei de viaţă a unui produs, spre exemplu, astfel încât, dacă rata de amortizare a acestuia este mai mare decât una dintre ofertele pe care le ai, poţi opta din prima pentru un preţ mai mare sau pentru preţul cel mai mare“, mai spune Violeta Alexandru.
Totuşi, în opinia sa, acest aspect este „lăsat în aer“, nu este suficient detaliat/ abordat, astfel că reprezintă doar o schimbare simbolică. Dar directorul IPP susţine că pachetul de legi cuprinde şi elemente care vor ajuta statul să salveze bani. Spre exemplu, se vor putea asocia mai multe autorităţi pentru a achiziţiona un produs/o lucrare/un serviciu. „Este o iniţiativă foarte bună, care va scuti administraţia de nişte cheltuieli în plus“, susţine Violeta Alexandru.
Printre cele mai importante schimbări care vin odată cu noua strategie a achiziţiilor publice se numără şi intenţia elaborării a patru acte normative distincte care să reglementeze domeniul „clasic“ al achiziţiilor publice, sfera căilor de atac, sectorul utilităţilor şi concesiunile (de lucrări/servicii), spre deosebire de situaţia actuală conform căreia actul normativ de bază este reprezentat de OUG nr. 34/2006, după cum spune Delia Ropan, avocat senior al casei de avocatură NNDKP. Ea mai precizează că în proiectul de lege privind achiziţiile clasice publicat de Ministerul Finanţelor Publice se regăsesc reglementările privind documentul unic de achiziţie european, care este acceptat de autoritatea contractantă la momentul depunerii solicitărilor de participare sau ofertelor şi legiferarea unor aspecte sensibile care ţin de faza de executare a contractelor de achiziţie (fiind vizate inclusiv condiţiile în care pot fi modificate astfel de contracte fără organizarea unei noi proceduri de atribuire).
„Printre prevederile de interes regăsim câteva ce se referă la remediile şi căile de atac pentru atribuirea contractelor de achiziţie publciă şi a celor de concesiune, dar şi cele pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Se stipulează posibilitatea de depunere a contestaţiei fie la CNSC (fără plata unei taxe de timbru), fie la instanţa de judecată (cu plata unei taxe de timbru), după urmarea procedurii notificării prealabile a autorităţii contractante“, mai adaugă Delia Ropan.
Ce modificări/noutăţi importante au observat specialiştii în achiziţii publice la noul pachet de legi
Delia Ropan, avocat senior al casei de avocatură NNDKP
► Precizarea expresă a posibilităţii de depunere a contestaţiei fie la CNSC (fără plata unei taxe de timbru), fie la instanţa de judecată (cu plata unei taxe de timbru), după urmarea procedurii notificării prealabile a autorităţii contractante (care trebuie făcută în termen de 10 zile sau respectiv 5 zile, în funcţie de valoarea contractului).
► Pentru ca instanţa să dispună suspendarea procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului, partea care o solicită trebuie să constituie în prealabil o cauţiune, calculată prin raportare la tipul de contract de achiziţie publică sau de concesiune şi la valoarea estimată a acestuia şi care poate să se ridice până la valoarea de 200.000 euro (aspect reglementat la Art. 30 din cadrul capitolului privind calea de atac împotriva deciziilor Consiliului, articol la care se face trimitere şi în alte secţiuni ale proiectului de lege).
► Reglementarea unor termene exprese şi relativ scurte în sarcina diverşilor actori implicaţi în litigiile din domeniul achiziţiilor publice (contestatori, autorităţi publice, CNSC, instanţă) în scopul asigurării celerităţii procesului de derulare a respectivelor dispute.
► Specificarea expresă, la nivel de lege, a faptului că părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, validitatea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de achiziţie publică sau de concesiune să fie soluţionate prin arbitraj.
Violeta Alexandru, director al Institutului de Politici Publice (IPP)
► Se detaliază prea mult modul în care se publică un anunţ de achiziţii publice. Se vorbeşte despre cum se elaborează un astfel de anunţ, despre canalele pe care trebuie publicat, despre refacerea lui etc. Dar un proces de achiziţii are foarte multe etape, actele normative publicate se „cramponează“ în etapa iniţială. Nu se detaliază modul în care se schimbă un termen de execuţie al unui contract sau cum se evaluează lucrarea prestată.
► Se vor putea asocia mai multe autorităţi pentru a achiziţiona un produs / o lucrare / un serviciu. Este ceva ce se întâmplă doar în sănătate, când de la Bucureşti se poate face o achiziţie pentru mai multe spitale deodată, dar nici aici nu se detaliază prea mult modul în care se va face acest lucru.
► Se detaliază prea mult modul în care, în cazul alegerii unui consorţiu pentru oferirea unui serviu sau unui produs unei autorităţi, aceştia trebuie să funcţioneze intern pentru a-l livra. Adică, se vorbeşte despre intervalul la care trebuie s se vadă, cine trebuie să se ocupe de o anumită activitate şi ce responsabilităţi au celelalte entităţi din consorţiu.
► Autorităţile vor avea dreptul de a exclude de la licitaţie companiile cu datorii. Ori, este o stipulare uşor abuzivă, pentru că, de multe ori, companiile întârzie cu plata unor anumite dări către stat, dar asta nu înseamnă automat că nu ar putea furniza produsul/serviciul sau lucrarea pentru care se face achiziţia.
