• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Eveniment

„Nu am găsit nicio bancă să ne finanţeze investiţia în fabrica de lactate pe o perioadă mai lungă de 15 ani, aşa cum am fi avut nevoie“

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF

„Nu am găsit nicio bancă să ne finanţeze investiţia în fabrica de lactate pe o perioadă mai lungă de 15 ani, aşa cum am fi avut nevoie“

Autor: Sorin Pâslaru

18 apr 2019 4256
Incapacitatea producţiei locale de a ţine pasul cu cererea de consum impulsionată de majorarea salariilor din ultimii ani se vede rapid în creşterea deficitului comercial, însă puţini îşi pun întrebarea de ce economia românească nu este capabilă, prin producătorii săi, să ţină pasul cu cererea suplimentară de consum.

Accesul dificil şi scump la finanţare pentru producătorii români a ajuns să fie privit ca un dat, iar cei care pun întrebări sunt priviţi ca duşmani ai sectorului bancar şi ai economiei de piaţă în general.

Însă cazurile individuale de mici investitori care parcurg drumul de la producţia de materie primă la produse de brand arată că există obstacole serioase pentru a-şi finanţa investiţiile pe termen lung.

„Nu am găsit nicio bancă să ne finanţeze investiţia în fabrică pe o perioadă mai lungă de 15 ani, aşa cum am fi avut nevoie”, spune Adrian Cocan, directorul fabricii de lactate Lăptăria cu Caimac, abia deschisă în judeţul Ialomiţa în cadrul fermei Agroserv Măriuţa.

Agroserv Măriuţa, care exploatează astăzi 3.500 de hectare de teren în Bărăgan, este în mic reprezentarea României în drumul său de la furnizor de materie primă sub formă brută, fie acestea cereale, minereu de cupru, cherestea sau forţă de muncă „exportată”, la vânzător de produse cu valoare adăugată, cu brand.

În 1994, firma a început cu un tractor şi 50 de hectare în arendă, a vândut cereale, a investit apoi într-un şeptel de vaci de lapte, a vândut lapte procesatorilor, iar de anul trecut a investit într-o fabrică de procesare pentru produse lactate sub brand propriu, Lăptăria cu Caimac.

Este un caz singular. Sunt astăzi judeţe în România, precum Giurgiu sau Olt, unde nu există niciun producător de lactate şi brânzeturi cu o cifră de afaceri mai mare de 2 milioane de lei, conform datelor de la Camera de Comerţ şi Industrie (interogare a bazei de date după CAEN 1.051 „Fabricare de produse lactate şi brânzeturi”).

În judeţul Iaşi, care are 1 milion de locuitori, cea mai mare companie sub CAEN-ul 1.051 de fabricare produse lactate este firma Trans-Gigel SRL, cu afaceri de 6,8 mil. lei în 2017 şi 36 de angajaţi. În judeţul Prahova, unul dintre cele mai puternice judeţe din punct de vedere economic din România, cea mai mare companie care procesează lactate este firma Vitoro SRL, cu afaceri de 2,6 mil. lei în 2017 şi 16 angajaţi.

În total, în România sunt doar 113 companii specializate în fabricarea de produse lactate şi brânzeturi cu o cifră de afaceri de peste 2 mil. lei. Este evident că nivelul consumului de lactate în Iaşi sau Prahova este mult mai mare decât cele 3-7 mil. lei vânzări anuale ale celor două firme menţionate.

Astfel, cu zeci de mii de vaci de lapte care încă mai sunt îngrijite în judeţe precum Giurgiu, Olt, Iaşi sau Prahova, capacităţile locale de procesare nu există sau sunt insuficiente. În aceste condiţii este explicabil consumul direcţionat spre „import“, întâi din alte judeţe şi apoi pur şi simplu import propriu-zis.

Deci, pentru o ţară unde 40% din populaţie trăieşte încă în mediul rural şi este pe locul unu în Europa la producţia de porumb şi floarea-soarelui şi pe locul trei la producţia de grâu, simpla transformare a cerealelor în furaje pentru animale şi mai departe în lactate, eventual lapte, iaurt sau smântână cu un brand distinctiv, este la fel de dificilă ca trimiterea unei rachete în cosmos.

Există mulţi economişti astăzi în România care, la adăpostul unor funcţii în instituţii publice, spun că această situaţie este un dat şi că nu avem ce face, aceasta este economia de piaţă şi cine nu se adaptează nu merită să supravieţuiască.

Ovidiu Palea de la centrul medical Provita spune că a încercat să îşi finanţeze pe 15 sau 20 de ani echipamentele necesare pentru a fi competitiv pe piaţă cu centrul său medical, dar ofertele primite au fost pe 5 sau maximum 8 ani.

„Automat te îndoaie ratele. În clipa în care presiunea cade pe mine ca şi clinică să returnez într-un timp scurt banii băncii, nu mai pot să mă extind. Eu am nevoie de aceşti bani pentru a investi în tehnologie, pentru că în domeniul medical dacă nu investeşti în tehnologie nu exişti”, a spus Palea la un eveniment al ZF despre situaţia IMM-urilor din România, desfăşurat în această săptămână.

Medicul Ovidiu Palea se declară contrariat şi de diferenţa de dobânzi. „Nu-mi este clar de ce din Vest poţi împumuta bani de la bancă la o dobândă de 1-2%, iar aici plătim aproape 6%.” Singur că vor veni economiştii să spună că în România inflaţia este de 4%, riscul de nerambursare este mai mare şi atunci băncile trebuie să împrumute de şase ori mai scump. Dar explicaţiile nu sunt suficiente. România are nevoie de soluţii. Din cauza investiţiilor reduse în capacităţi de producţie, România este singura ţară din Uniunea Europeană care are ponderea retailului în importuri în creştere în ultimii trei ani, din două cauze pe care le-a explicat Eugen Anicescu, country manager al companiei de consultanţă Coface, tot la conferinţa ZF IMM. „Prima ţine de avansul dinamic al consumului din ultimii ani care a făcut ca mediul de business să nu ţină pasul cu producţia necesară pentru a deservi cererea şi consumul s-a mutat către importuri. A doua cauză ţine de faptul că de trei ani vedem investiţii în scădere, ceea ce a făcut ca importurile să fie bunuri de consum şi mai puţin bunuri destinate investiţiilor”, a spus Anicescu.

Este dramatic. Într-o ţară cu o creştere economică neîntreruptă în ultimii trei ani de peste 4%, investiţiile în noi capacităţi de producţie sunt în scădere. Întreprinzătorii autohtoni întâmpină prea multe obstacole practice, iar unul dintre acestea este şi accesul la finanţare.

Medicul Ovidiu Palea spune că a încercat să îşi finanţeze achiziţia unui sediu cu un credit pe termen lung de peste 20 de ani, astfel încât să nu mai plătească chirie, dar cea mai bună ofertă a fost pe 8 ani. Pe 8 ani însă nu are sens, pentru că plăţile lunare sunt prea mari şi sufocă cash-flowul. Pe de altă parte, băncile finanţează cu credite de peste 20 de ani achiziţia de locuinţe pentru populaţie.

În afară de accesul la finanţare, întreprinzătorii români se confruntă şi cu accesul la materie primă, materiale şi echipamente, de multe ori fiind nevoiţi să importe. Spre exemplu, un mic producător de sucuri de fructe, Profructta din Dâmboviţa, spune că nu găseşte ambalaje de sticlă în România şi că trebuie să le importe din Italia. La fel, Lăptăria cu Caimac aduce ambalajele de sticlă din Germania. Toate acestea înseamnă pierdere de competitivitate, costuri de transport şi în final acces mai dificil pe piaţă. Ca să facă brânzeturi de înaltă calitate Lăptăria cu Caimac are nevoie de enzime italieneşti, însă nivelul minim al comenzilor, de zeci de mii de euro, este inaccesibil la început de drum. Institute de cercetare, colaborare între mediul academic şi producători? Greu.

În lunga călătorie a unei economii de la producţia de materie primă către brand şi valoare adăugată fără îndoială că unele companii, în mod eroic, vor reuşi şi vor depăşi aceste dificultăţi, însă per ansamblu lipsa unei strategii generale prin care băncile, autorităţile, ministerele şi antreprenorii să se pună la masă pentru atingerea unor obiective de a trece România spre un statut de ţară dezvoltată şi nu o simplă sursă de materii prime ne va ţine în  loc. Importurile mai mari vor duce la deprecierea leului, pentru că este nevoie de mai multă valută, urcă inflaţia, urcă dobânzile şi finanţarea capacităţilor de producţie devine şi mai prohibitivă.

Ruperea acestui cerc vicios presupune un efort uriaş, dar în primul rând ar trebui ca această situaţie să nu fie luată ca un dat. Într-o ţară ca România degeaba ai specialişti în politică monetară dacă nu ai specialişti în producţia alimentară. Prin producţie scade inflaţia, nu prin dobânzi.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363