Eveniment

NU de la Bruxelles pentru PSD: Parlamentul European a respins cererea Partidului Social Democrat de a dezbate modificarea legii privind alegerea în două tururi în România

NU de la Bruxelles pentru PSD: Parlamentul European a...

Autor: Departamentul Politic

29.01.2020, 18:22 330

Parlamentul European a respins solicitarea PSD de a dezbate modificarea legislaţiei în România privind alegerea primarilor în două tururi, a anunţat eurodeputatul Eugen Tomac. Guvernul şi-a asumat, miercuri, răspunderea în Legislativul român pe proiectului de lege.

„NU de la Bruxelles pentru PSD! PSD a încercat atacarea României în Parlamentul European în urma deciziei Guvernului Orban de a-şi asuma răspunderea pe legea revenirii la alegerea primarilor în două tururi! Solicitarea de a iniţia o Rezoluţie împotriva României a fost respinsă ferm. Doar socialiştii şi comuniştii europeni au susţinut PSD în Parlamentul European”, a scris Eugen Tomac, miercuri, pe Facebook.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a adăugat că PSD a motivat că modificarea legislaţiei electorale trebuie discutat în PE pe motiv că afectează statul de drept în România.

„Chiar acum am bătut din nou PSD în plenul Parlamentului European. PSD a cerut dezbatere despre România în plenul Parlamentului European sub pretextul că alegerea primarilor în două tururi ar afecta statul de drept din România”, a afirmat Siegfried Mureşan, pe Facebook.

În schimb, Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei (APCE) a sesizat, miercuri, Comisia de la Veneţia, la solicitarea PSD, pe tema proiectului de lege asumat de Guvern privind alegerea primarilor în două tururi. Social-democraţii au acuzat „un abuz de putere al Guvernului Orban”.

Încă de luni, PSD a transmis Comisiei de monitorizare a Consiliului Europei, că intenţia Guvernului PNL de a modifica legea electorală înainte de alegeri este „o procedură care încalcă flagrant prevederile Comisiei de la Veneţia”.

La rândul său, liberalii au trimis o scrisoare Consiliului European în care au precizat că modificările aduse legii electorală sunt necesare şi vin ca urmare a mai multor nemulţumiri din partea societăţii. PNL a cerut Consiliului să nu alimenteze demersurile politice ale PSD prin sesizarea Comisiei de la Veneţia.

Totodată, PSD va depune, joi dimineaţă, moţiunea de cenzură pe angajarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi, a anunţat Marcel Ciolacu. Potrivit liderului interimar al social-democraţilor, partidul nu a strâns voturile necesare, însă a spus că nici Guvernul nu le-a avut la învestire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels