Eveniment

Numărul de pacienţi a ajuns la 16.437 de persoane şi scade din nou sub 200 de noi cazuri pe zi

Numărul de pacienţi a ajuns la 16.437 de persoane şi scade din nou sub 200 de noi cazuri pe zi

Autor: Georgiana Mihalache

15.05.2020, 13:22 3432

​Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 16.437 persoane, cu 190 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, informează Grupul de comunicare strategică. Este acelaşi nivel de la începutul săptămânii în curs, de cand numărul de noi cazuri a rămas sub 200 de confirmări pe zi.

În total sunt 9.370 de persoane vindecate care au fost externate.

Suceava a trecut de 3.300 de pacienţi infectaţi, fiind cea mai afectată zonă din ţară de infecţia cu noul virus. Bucureşti a ajuns la peste 1.500 de pacienţi

Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 1.056 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 219 pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.400 de persoane, iar alte 14.700 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Autorităţile au prelucrat pân acum 294.601 de teste, faţă de 286.217 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă 8.300 de probe de la zi la zi, la un nivel similar faţă de joi.

AFACERI DE LA ZERO