Eveniment

Numărul refugiaţilor ucraineni creşte: Peste 8.000 de oameni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Numărul refugiaţilor ucraineni creşte: Peste 8.000 de...

Autor: Petru Mazilu

15.06.2022, 10:14 33

Peste 8.000 de cetăţeni ucraineni au intrat marţi în România. Numărul este mai mare decât cel înregistrat în ziua precedentă, anunţă Poliţia de Frontieră.

Marţi, prin punctele de frontieră au intrat în România 82.995 de persoane, dintre care 8.489 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 11,3% faţă de ziua precedentă.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.905 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 19%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.155 cetăţeni ucraineni (creştere cu 16,5%).

De la începutul războiului în România au intrat 1.202.182 de cetăţeni ucraineni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO