Eveniment

NYT: Avionul de pasageri prăbuşit în Iran a fost lovit de două rachete

NYT: Avionul de pasageri prăbuşit în Iran a fost lovit...

Autor: Mihai Draghici

14.01.2020, 22:11 547

Avionul de pasageri ucrainean prăbuşit în Iran pe 8 ianuarie a fost lovit de două rachete, conform unei noi înregistrări video difuzate de cotidianul The New York Times.

"Cotidianul The New York Times a verificat imaginile surprinse de un sistem video de monitorizare care arată, pentru prima dată, că două rachete au lovit avionul care efectua Cursa 752 a companiei Ukraine International Airlines pe 8 ianuarie. Rachetele au fost lansate dintr-un punct situat la 13 kilometri de avion", transmite publicaţia americană.

A doua rachetă a lovit avionul la 23 de secunde după impactul primei rachete. Avionul nu s-a prăbuşit imediat. Piloţii au încercat să revină pe aeroport, dar aeronava a explodat şi s-a prăbuşit în zona Khalaj Abad, situată în apropiere de Teheran. Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit.

Autorităţile iraniene au recunoscut că avionul a fost doborât din greşeală. Zeci de persoane au fost arestate în cadrul investigaţiei.

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a transmis marţi că la originea tragediei se află acţiunile SUA. "Statele Unite au generat acest incident", a declarat Hassan Rouhani, citat de agenţia de presă Tasnim şi de postul CBS.

Evaluarea Pentagonului este că atacul a fost accidental, în contextul în care artileria antiaeriană iraniană era activă de teama unei riposte a Statelor Unite la atacurile cu rachete asupra bazelor militare din Irak. Iranul atacase baze din Irak în care sunt staţionaţi militari americani după ce armata SUA l-a asasinat la Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO