Eveniment

O afacere ratată: Bucureştiul a fost exclus din cursa pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului

O afacere ratată: Bucureştiul a fost exclus din cursa...

Autor: Iulian Anghel

21.11.2017, 00:05 458
Bucureştiul a fost exclus din com­petiţia pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului, în final ră­mânând oraşele Amsterdam, Milano şi Co­penhaga, potrivit publicaţiei EUObserver.

Bucureştiul era între cele 19 oraşe eu­ro­pene care s-au înscris în cursă pentru găz­duirea agenţiei care trebuie să părăsească Londra, sediul actual, după Brexit.

Decizia a fost luată ieri la Bruxelles de reprezentanţii statelor membre ale UE, votul fiind secret.

Agenţia Europeană a Medicamentului, instituţie cu 900 de angajaţi, este un arbitru cu puteri foarte mari, întrucât decide ce medicamente intră pe piaţa UE. Găzduirea unei astfel de agenţii ar fi conferit Bucu­reştiului prestigiu, dar şi câştig financiar, întrucât cei 900 de angajaţi sunt plătiţi de UE, dar ei şi familiile lor locuiesc în oraşul care găzduieşte agenţia.

Guvernul român a depus în august, la sediul Comisiei Europene, dosarul de candidatură pentru relocarea agenţiei la Bucureşti şi a făcut lobby în această direcţie, dar fără succes.

Locaţia pe care o propunea de România pentru sediul agenţiei se află în zona de nord a Bucureştiului, la centrul de afaceri Canary Wharf din cadrul proiectului Globalworth Campus. Acesta este dez­voltat de fondul de investiţii condus de omul de afaceri Ioannis Papalekas în zona Dimitrie Pompeiu.

Potrivit EUObserver, Amsterdam, Milano şi Copenhaga au obţinut cele mai multe puncte în urma primului tur de scrutin desfăşurat în Consiliul UE pentru Afaceri Generale, astfel că vor trece în turul al doilea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO