Eveniment

O companie municipală din Bucureşti vrea să cumpere bănci, garduri şi jardiniere de 23 milioane euro

O companie municipală din Bucureşti vrea să cumpere...

Autor: Nicolae Oprea, Mediafax

17.03.2019, 11:00 435

În plin scandal legat de legalitatea înfiinţării companiilor municipale din Bucureşti, una dintre aceste societăţi a lansat, sâmbătă, o licitaţie cu o valoare care poate ajunge până la suma de 110 milioane de lei (23 de milioane de euro), pentru achiziţionarea de mobilier stradal. 

Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea de mobilier stradal cu o valoare care poate ajunge la peste 110 milioane de lei (23 de milioane de euro). Potrivit anunţului publicat pe platforma de licitaţii publice SICAP/SEAP, Compania vrea să cumpere bănci, coşuri de gunori, jardiniere, garduri metalice şi grătare metalice de protecţie a arborilor, iar ofertele sunt aşteptate până pe data de 22 aprilie.

„Obiectul acordului-cadru îl reprezintă achiziţia şi transportul de la locaţia furnizorului la locaţia indicată de către Beneficiar a pieselor de mobilier urban din anexă”, se arată în anunţ.

În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că cele 22 de companii municipale înfiinţate de admnistraţia Gabrielei Firea, prin Consiliul General al Municipiului Bucureştri, au fost înfiinţate fără a se respecta prevederile legii.

Ulterior, în motivarea acestei sentinţe se arată că aceste societăţi ar fi trebuit înfiinţate cu votul a două treimi din numărul consilierilor şi nu cu majoritate simplă.

În februarie 2019, instanţa a respins cererea de revizuire pe această sentinţă, cerere făcută de Primăria Capitalei, astfel că în prezent se menţine decizia din noiembrie anul trecut, respectiv decizia care arată că aceste companii sunt înfiinţate ilegal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO