Eveniment

O femeie a supravieţuit după ce a căzut de la etajul 15 al unui hotel din Capitală

O femeie a supravieţuit după ce a căzut de la etajul...

Autor: Mediafax

17.11.2016, 13:15 3142

Incidentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, joi dimineaţă în jurul orei 08.00, la hotelul Rin Grand din sectorul 4 al Capitalei. Cel care a sunat la numărul de urgenţă a spus că a văzut o persoană căzând de la etajul 15 al clădirii, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei pentru agenţia MEDIAFAX.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie, pompieri, dar şi SMURD.

Aceştia din urmă au găsit o femeie inconştientă, în stare de comă, dar cu semne vitale, pe care au transportat-o la Spitalul "Bagdar-Arseni", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Marin, reprezentant al ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, femeia a fost găsită pe acoperişul parcării supraterane.

Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, aceştia urmând să stabilească dacă a fost un accident sau este vorba despre un act premeditat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO