Eveniment

O minoră a murit după ce a fost lovită de tren. Alte trei persoane au fost găsite decedate pe linie

O minoră a murit după ce a fost lovită de tren. Alte...

Autor: Otilia Ciocan Serescu

17.08.2017, 11:02 1198

UPDATE Celulă de criză la Ministerul Transporturilor, în urma accidentului feroviar

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut crearea unei celule de criză în urma accidentului feroviar în care au murit patru persoane, potrivit unui comunicat transmis joi de instituţie.

Din celula de criză fac parte ministrul Transporturilor, secretarul de stat coordonator al domeniului feroviar, Dragoş Titea, şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate - CFR Călători, CFR Infrastructură, Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER), potrivit Ministerului Transporturilor.

În jurul orei 09:20, trenul IR 1983 Bucureşti-Constanţa a lovit în zona Pasărea un grup de patru persoane. La ora scrierii acestei ştiri, procuratura este la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, informează CFR Călători.

Circulaţia a fost reluat în zonă, după ce trenul a plecat spre Constanţa.


O minoră a murit după ce a fost lovită de tren, pe magistrala 800 Bucureşti- Constanşa, în halta Brăneşti, alte trei persoane, între care doi copii, fiind găsite decedate în spatele trenului, la aproximativ 600 de metri, potrivit IGPR.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe magistrala 800 Bucureşti-Constanţa, în halta Brăneşti, o minoră a fost lovită de tren şi a murit. În spatele trenului, la aproximativ 500-600 de metri, au fost identificate încă trei persoane decedate, fiind vorba despre o femeie şi alţi doi copii.

„Se fac cercetări pentru identificarea persoanelor şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, conform sursei citate.

Conform reprezentanţilor CFR Călători, incidentul s-a produs, joi, între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9.30

Trenul circula cu 160 de kilometri pe oră şi, potrivit declaraţiilor mecanicului, ar fi vorba de un act suicidal.

Circulaţia feroviară este blocată pe firul respectiv, pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa. Trenurile care circulă spre Constanţa vor înregistra întârzieri, arată sursa citată.

Trenul încă nu a fost mutat de la locul accidentului, fiind aşteptaţi reprezentanţii IML.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO