Eveniment

O nouă lege pe energie primveşte undă verde: TVA scade de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi solare

O nouă lege pe energie primveşte undă verde: TVA scade...

Autor: Gabriel Pecheanu

12.01.2023, 13:55 280

TVA scade de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice, potrivit unei legi promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea a fost aprobată pe 13 decembrie 2020 de Camera Deputaţilor cu 265 de voturi „pentru” şi o abţinere.

„Este vorba de o lege care încurajează investiţiile în sisteme de producere mici de energie, încurajarea prosumatorilor, dar şi în eficienţa energetică, prin instalarea de pompe de căldură, de asemenea, prin instalarea de panouri solare termice. Mă bucur, vă spun sincer, mă bucur că acest proiect a găsit susţinere transpartinică, că, în anumite comisii, de pildă, în Comisia pentru buget, finanţe, colegii şi-au adus contribuţia, prin amendamente, şi chiar au fost introduse acele kituri de instalare a panourilor fotovoltaice, în reducerea de TVA la 5%. Genul acesta de proiecte reduce, până la urmă, factura la energie, în plină criză energetică. Şi ştiţi că am mai spus-o de nenumărate ori de la această tribună, criza energetică se va termina atunci când vor începe cu adevărat investiţiile în producţia de energie. Prosumatorii din România pot să fie încurajaţi cu astfel de legi, stimulaţi să-şi instaleze acele panouri fotovoltaice, reducând taxele pe care statul le aplică asupra lor”, spunea în timpul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor Cristina Prună, deputat USR, unul dintre iniţiatori.

Noua lege modifică art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO