Eveniment

O nouă şansă pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Preşedintele Klaus Iohannis: Ambiţia e să finalizăm procesul în cursul acestui an

O nouă şansă pentru aderarea României la spaţiul...

Autor: Mediafax

27.03.2023, 17:13 296

„Nu există nicio asumare concretă a vreunei date, din iunie sau octombrie, însă ambiţia mea, a noastră e să finalizăm acest proces în cursul acestui an cu succes pentru România”, spune Klaus Iohannis. „Avem însă o opoziţie din partea Austriei, care nu este legată de România”, adaugă şeful statului.

„Pentru noi în continuare aderarea la Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv naţional şi suntem toţi foarte implicaţi pentru a ajunge la acest rezultat. Este un proces complicat de negociere, fiindcă, în mod paradoxal, noi nu trebuie să dovedim că suntem pregătiţi. Toată lumea a acceptat că România este pregătită, îndeplineşte abbsolut toate condiţiile. Avem însă o opoziţie din partea Austriei, care nu este legată de România, este legată de migraţie, de felul în care în Europa este tratat Spaţiul Schengen şi frontierele Schengen. Foarte multe ţări şi-au închis de facto frontierele Schengen. Asta face negocierea foarte complicată, fiindcă noi nu trebnuie să dovedim nimic, însă avem o situaţie legată de migraţie, unde sigur noi putem să intervenim cât se poate. Noi putem să gestionăm migraţia care ar veni prin zona noastră şi o facem foarte bine”, spune Klaus Iohannis.

Şeful statului precizează că, în aceste condiţii, continuă negocierile.

„Nu există nicio asumare concretă a vreunei date, din iunie sau octombrie, însă ambiţia mea şi a noastră e să finalizăm acest proces în cursul acestui an cu succes pentru România. În varianta cea mai bună şi cu Bulgaria”, a menţionat Iohannis.

El a susţinut, luni, declaraţii comune de presă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Palatul Cotroceni.

„Sunt convins că UE e mai sigură dacă România ar intra în Spaţiul Schengen. Este clar pentru mine că România a îndeplinit toate obligaţiile necesare pentru a adera şi sper că se va găsi o soluţie şi o să fac tot ce pot pentru a obţine această decizie cât mai curând. (...) Aş vrea să pot să le spun românilor că există sprijin european ca România să adere la Spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Este adevărat că migraţia e o provocare la nivelul UE. Am avut săptămâna trecută oportunitatea de a discuta aprofundat această problemă. FAcem progres. În iunie avem din nou discuţie pe această temă. Dar, din nou, vă puteţi baza pe mine, că o să fac tot posibilul”, a spus şi Charles Michel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO