Eveniment

O SRL-D acuzată de evaziune de un milion de lei

O SRL-D acuzată de evaziune de un milion de lei

Autor: Mediafax

25.07.2014, 00:00 77

Inspectorii antifraudă fiscală au confiscat 40 de tone de carne de pui de la o firmă din Piatra-Neamţ care ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive, în baza unor facturi emise de societăţi „fantomă“. Inspectorii antifraudă fiscală au identificat o firmă din Piatra-Neamţ care a încercat evitarea plăţii către bugetul de stat a TVA pentru 38 de achiziţii intracomunitare de carne de pui, în valoare totală de 2.074.453 de lei, efectuate în acest an, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

„Firma, o Societate cu Răspundere Limitată - Debutant (SRL-D), a fost înfiinţată gratuit, profitându-se de unele prevederi legale menite să stimuleze mediul de afaceri“, a precizat sursa citată. Reprezentanţii societăţii sunt suspectaţi că au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de 2,8 milioane de lei, în baza unor facturi emise de societăţi tip „fantomă“, astfel că inspectorii antifraudă fiscală au dat firma în consemn la nivel naţional şi au identificat două transporturi cu 40 de tone de carne de pui, care urma să fie descărcate în Bârlad.

„Pentru recuperarea prejudiciului de circa un milion de lei cauzat bugetului de stat, s-a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii şi s-a confiscat cantitatea de 40.000 kg pulpe de pui, care a fost valorificată conform prevederilor legale“, a precizat Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO