• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Eveniment

Octavian Bădescu, Sameday Courier: Beneficiile legii prevenţiei au fost mult supralicitate

Octavian Bădescu, Sameday Courier: Beneficiile legii prevenţiei au fost mult supralicitate

Autor: Iulian Anghel

26.04.2017, 16:12 238

Legea prevenţiei cu care se laudă guvernul este o iniţiativă aşteptată, dar nu reprezintă “cea mai aşteptată lege” pentru mediul de business. Ar fi fost mai bine dacă proiectul respecta prevederile din programul de guvernare. Pe de altă parte, apariţia proiectului aduce în discuţie “jungla” legislativ prin care trebuie să se strecoare zilnic mediu de business.

Proiectul este binevenit şi mediul de afaceri îl salută. Ar fi avut un potential mai mare dacă proiectul ar fi respectat ceea ce se prevede în programul de guvernare, în care se sugera faptul ca legea prevenţiei va viza <prevenirea greşelilor de orice fel>”, şi nu doar cele 333 de contravenţii existente în proiect, a spus Octavian Bădescu, acţionar la Sameday Courier, la o întâlnire organizată de Romanian Business Leaders.

Potrivit lui Bădescu, ar fi de dorit ca legea să privească toate contravenţiile (cum se sufera în programul de guvernare) ce privesc mediul de afaceri, aflate în sutele de legi ale Românie: „În lipsa unel astfel de reglementări cel mai bun efect pe care îl are această lege este că reliefează o jungla plină de pericole legislative pentru mediul de business, mai ales pentru antreprenorii aflaţi la început de drum, numărul situaţiilor sancţionabile cu amendă în care se pot găsi agenţii economici fiind de ordinul miilor”.

Aceste reglementări sunt nu doar enorm de multe ci şi interpretabile, prin urmare, dacă un control vrea să -ţi găsească o “neconformitate” o va găsi: “A devenit axiomatic faptul ca oricât te-ai strădui, perfect nu vei fi niciodată şi implicit vei fi potenţial sanctionabil”.

Mediul de afaceri, arată Bădescu, are nevoie de dereglementare, de simplificare, de legi neinterpretabile şi de mai puţine instituţii de control, de un sistem sancţionator proportional cu marimea impactului negativ al eventualei neconformări: “Căreia din aceste nevoi îi răspunde legea prevenţiei ? Din pacate, niciuneia”.

Bădescu mai arată că legea prevenţiei trebuie să se adreseze exclusiv mediului economic, nu şi administraţiei.

Ar fi important ca ea să excepteze doar încălcările grave (nerespectarea unor norme privind siguranţa alimentară, tăierile de material lemnos, drepturile angajaţilor sau evaziunea fiscală, etc): “Propunem ca toate contravenţiile să intre sub incidenţa legii prevenţiei, cu excepţia celor care prezintă riscuri majore, adică să fie amendabil doar ceea ce este absolut necesar.”

Mai mult, la momentul controlului, ar trebui să fie încheiat un proces verbal care să stabilească de comun acord metoda de verificare a remedierii: “Apoi contribuabilul să trimită dovezi şi să semneze că a realizat planul de remediere asumat în termenul stabilit şi doar prin excepţie să se ajungă la o noua vizită de control, cum prevede actualul proiect”.

Ar mai trebui să se stabilească modalitatea în care anexa legii va putea fi completată în viitor - să se menţioneze obligaţia emitentului ca, în orice act viitor care prevede contravenţii şi sancţiuni, să menţioneze dacă şi în ce măsura ele/o parte din ele vor fi incluse în anexă la legea prevenţiei.

Potrivit lui Bădescu, pe lângă legea prevenţiei, este necesar un program continuu de instruire a angajaţilor din instituţiile de control care să ducă la o schimbare a mentalităţii - să fie premiaţi cei care asigură prevenţia, nu care asigură planul de amenzi.

Bădescu mai crede că start-up-urile (companii cu maxim 10 angajati si 1 milion de euro cifra de afaceri) ar putea fi scutirea de la o serie de obligaţii ale angajatorului (de medicină a muncii, evaluarea la risc, etc.) care se soldează cu contravenţii şi apoi prevăzută o perioada de 12 luni pentru tranziţie şi conformare, din momentul în care compania depăşeşte 10 angajaţi sau pragul de venituri.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597