Eveniment

Odiseea pensiilor speciale ar putea lua sfârşit. Eliminarea acestora ar putea fi decisă miercuri

Odiseea pensiilor speciale ar putea lua sfârşit....

Autor: Mediafax

16.02.2021, 11:53 206

Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari ar putea fi decisă în şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în condiţiile în care Comisia de Statut va întocmi raportul pe marginea celor trei proiecte iniţiate de PNL, USR PLUS şi PSD, a anunţat Ludovic Orban.

„Birourile Permanente Reunite au decis să trimită către comisia de statut, care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi a şedinţei de miercuri, trei proiecte de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari, unul iniţiat de PNL, unul de USR PLUS şi unul iniţiat de PSD. Am trimis comisiei de statut pentru întocmirea raportului în măsura în care va fi posibil. Dacă va fi posibil, noi propunem introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru votul final pentru amendarea statutului deputaţilor şi senatorilor”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

El adaugă că membrii comisiei de statut, comisie care va fi constituită la începutul şedinţei de miercuri, vor putea lucra în paralel cu lucrările plenului reunit.

Liderul USR PLUS Dan Barna anunţa, luni, că eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari va figura pe ordinea de zi a birourilor permanente reunite, urmând să intre în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului cel mai târziu săptămâna viitoare.

„S-a mai discutat despre o temă atât de importantă pentru USR PLUS, dar şi pentru întreaga coaliţie (de guvernare - n.r.), cea legată de pensiile speciale şi, pe termen scurt, pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi pe agenda Biroului Permanent Reunit de mâine dimineaţă (marţi dimineaţă - n.r.), astfel încât miercuri, când va fi şedinţă de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputaţii şi senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reuşim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obluigaţie morală asumată”, spune liderul USR PLUS Dan Barna.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO