♦ După SGG, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Agriculturii au cele mai multe entităţi în subordine ♦ „Nimeni nu contestă nevoia de a avea profesori, personal medical sau din zona de apărare - poliţie, armată - , dar nu acolo este creşterea masivă. Administraţia publică centrală şi cea locală au crescut necontrolat” ♦ Guvernul are 16 ministere, 16 miniştri, 75 de secretari de stat, fiecare cu cabinetele sale.
Structura administrativă din România este sufocată de agenţii, instituţii şi regii. Ministerele, care ar trebui să fie motorul principal al guvernării eficiente, sunt însoţite de o reţea stufoasă de entităţi subordonate sau coordonate, fiecare cu buget şi personal separat.
Actualul guvern este format din 16 ministere, 16 miniştri, care au 75 de secretari de stat, fiecare dintre ei cu cabinetele, consilierii lui, care de cele mai multe ori nu sunt publice. Nu ştim câţi consilieri are fiecare ministru şi cum arată organigrama cabinetelor secretarilor de stat, ci doar că există.
Per total, numărul entităţilor aflate în subordinea ministerelor şi a Secretariatului General al Guvernului se ridică la 164, fără a lua în considerare Ministerul Sănătăţii, 164 de agenţii cu organigrame separate, directori, secretare, şoferi, bugete separate.
Ministerul Sănătăţii nu a fost inclus în acest calcul pentru că în cazul acesta vorbim de spitale în subordine care nu pot fi comasate.
Aşadar, pe primul loc în lista ministerelor şi instituţiilor cu cele mai multe entităţi în subordine sau în coordonare este Secretariatul General al Guvernului (SGG), care coordonează 30 de departamente, agenţii şi instituţii, ceea ce îl transformă într-un adevărat „guvern în miniatură”.
După Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Educaţiei (21 de entităţi). Ministerul Afacerilor Interne (20 de entităţi) şi Ministerul Agriculturii (13 entităţi) urmează în clasamentul după volumul instituţiilor subordonate.
„Nimeni nu contestă nevoia de a avea profesori, personal medical sau din zona de apărare - poliţie, armată -, dar nu cred că acolo este creştere masivă. Fără îndoială, administraţia publică centrală şi locală au crescut necontrolat şi nu cunoaştem analize detaliate de oportunitate pe această temă”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager la BPI România, companie de consultanţă în resurse umane.