Tranzacţia prin care Portul Constanţa preia Portul Giurgiuleşti a fost finalizată, arată ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, într-o postare pe Facebook.
„Mă bucur că am reuşit să finalizăm tranzacţia de preluare a operatorului Portului Giurgiuleşti, firma ICS Danube Logistics, prin Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, o investiţie strategică pentru România, cu miză regională şi europeană”.
Ministrul a explicat că vor urma investiţii importante.
„Se au în vedere investiţii importante, pe termen lung, în creşterea capacităţii portului şi a importanţei sale strategice în zonă. [...] Se au în vedere investiţii importante, pe termen lung, în creşterea capacităţii portului şi a importanţei sale strategice în zonă”.
Potrivit acestuia, achiziţia a fost necesară având în vedere condiţiile de piaţă, precum concurenţa, dar şi viitoarea reconstrucţie a Ucrainei.
„Achiziţia portului Giurgiuleşti este necesară, luând în considerare concurenţa dintre Portul Constanţa şi celelalte porturi din bazinul Mării Negre şi cele ale statelor membre UE şi în contextul extinderii hinterland-ului Portului Constanţa şi transformării lui într-un lider de piaţă pentru zona Centrală şi de Sud-Est a Europei, precum şi trasarea noilor rute de transport în contextul actual regional. Rolul său strategic a crescut în regiune, iar portul este bine poziţionat pentru a servi la reconstrucţia viitoare a Ucrainei. Prin preluarea acestuia, România îşi asumă angajamente ferme privind dezvoltarea Portului Giurgiuleşti şi consolidarea poziţiei acestuia în noul context geopolitic şi economic”.
