Statul este prea generos cu ajutoarele sociale, există o prea mare largheţe în acordarea ajutorului de şomaj şi, din astfel de cauze, mulţi dintre cei apţi de muncă preferă să stea acasă pe principiul „mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare“.
În faţa acestei realităţi, statul ar trebui să acorde ajutoare minime, în schimb să-i încurajeze fiscal pe cei care lucrează, este de părere Adrian Şerban, un mic antreprenor din Galaţi care deţine o brutărie şi care de două luni caută zadarnic să angajeze doi oameni pentru producţie.
Adrian Şerban explică situaţia sa în replică la articolul „Drama afacerilor româneşti: avem idei, avem proiecte, avem piaţă, avem bani. Nu avem cu cine să le facem, nu găsim oameni pentru execuţie“ publicat luni în ZF.
„În acest articol vorbiţi de lucruri sfinte, şi anume că nu se găsesc oameni pentru funcţii de execuţie (manageri), lideri. Eu vreau să vă scriu despre faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se scoale de la 4 dimineaţă şi să muncească cinstit 8 ore pe zi“, explică Adrian Şerban.
„Am dat anunţ în ziarul local de două luni şi dacă mă sună o persoană pe zi, mă consider norocos.“ Potrivit antreprenorului, primele întrebări ale potenţialilor angajaţi privesc salariul şi programul sau zona - ca nu cumva să facă mai mult de cinci minute până la muncă.
Şerban mai spune că a ajuns să nu mai doarmă noaptea nu pentru că nu ar avea bani pentru salarii sau impozite, ci pentru că „nu am oameni să fac toate produsele pe care ştiu să le fac“.
El este de părere că principala cauză a acestei stări de fapt este statul care acordă ajutor de şomaj celor care termină liceul fără ca aceştia să fi muncit măcar o zi şi acordă ajutor social consistent: aşa se face că nimeni din aceste categorii nu mai vrea să muncească.
„E pe principiul - mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare.“
În ritmul acesta, conchide Adrian Şerban, statul nu o să mai aibă de la cine lua impozite pentru că nu munceşte nimeni cu toate că oameni capabili de muncă există: „O soluţie ar fi poate să nu mai dea ajutoare sociale, decât strictul necesar asigurării vieţii - o pâine şi o sticlă de apă pe zi. În schimb, să-i lase mai mulţi bani în buzunar din impozitul pe venit celui care munceşte. Că el oricum îi va cheltui şi statul îi încasează înapoi din TVA, prin consum“.
