Eveniment

Oltchim intră în insolvenţă

Oltchim intră în insolvenţă

Autor: Thomas Dinca

23.01.2013, 15:22 2039

Compania Oltchim (OLT) va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Propunerea în acest sens a fost prezentată Guvernului în şedinţa de miercuri.

Ministrul a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administraţie al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens.

Cererea de intrare în insolvenţă a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea.

La finalul şedinţei de guvern, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a arătat că una dintre variantele incluse în memorandumul redactat de Vosganian este intrarea Oltchim în insolvenţă în vederea reorganizării, după modelul Hidroelectrica.

"Această decizie este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie al Oltchim şi, din câte ne-a informat ministrul, astăzi are loc o şedinţă a CA la Oltchim. Am înţeles că a avut discuţii şi cu sindicatul", a spus Chiţoiu.

În privinţa unor eventuale disponibilizări, ministrul Finanţelor a arătat că managementul Oltchim a elaborat un plan de reorganizare şi că numărul angajaţilor disponbilizaţi va fi stabilit după aprobarea acestui plan.

Surse oficiale au declarat marţi seara, pentru MEDIAFAX, că premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.

Intrarea în insolvenţă presupune ca Guvernul să se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii şi să aştepte decizia judecătorului sindic, au adăugat sursele.

Tot marţi seara, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că, în opinia sa, ca fost ministru al Economiei, insolvenţa este singura variantă de a viabiliza compania Oltchim, care necesită un proces de restructurare.

El a confirmat, la Realitatea TV, că în acest caz vor exista disponibilizări şi vor fi închise unele activităţi conexe, precizând că, în mandatul său la Ministerul Economiei, firma Alvarez&Marsal, administrator special, a redactat schiţa unui plan de reorganizare a companiei, inclusiv cu necesarul de concedieri.

Chiţoiu a adăugat că ştie că actualul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a început discuţiile cu potenţiali investitori interesaţi de Oltchim.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat anterior, după întrevederea cu misiunea FMI, CE şi Băncii Mondiale, că va propune Guvernului o soluţie pentru Oltchim.

"La Oltchim, mâine voi depune un memorandum în Guvern în legătură cu perspectivele companiei. Avem un punct de vedere prezentat FMI. Dânşii au agreat că formula noastră este cea corectă. Rămâne discuţia în legătură cu viabilitatea acestei mari companii. FMI dă prea puţine şanse. Am explicat că privatizarea anterioară, acel Broadway show (...), s-a desfăşurat în condiţii politice speciale, cu o anumită anecdotică, care a ţinut unii investitori departe", a adăugat Vosganian.

El a refuzat să prezinte soluţia pe care o va propune miercuri în şedinţa de guvern, argumentând că nu poate face o astfel de impoliteţe, de a anunţa public înainte de a discuta cu colegii de cabinet.

"Am prezentat patru soluţii săptămâna trecută, una priveşte insolvenţa, alta agentul de privatizare, lichidarea voluntară şi să fie lăsate lucrurile aşa cum sunt. Mâine voi prezenta una dintre ele (...) Avem discuţii cu toţi creditorii, voi avea în zilele următoare şi cu băncileŢ, a spus Vosganian, adăugând însă că va vedea dacă soluţia pe care speră să primesc aprobarea Guvernului va permite şi "o restructurare a datoriilor băncilor".

O astfel de restructurare a datoriilor poate fi realizată prin intrarea companiei în insolvenţă.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Dicoanecu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO