Eveniment

Opinie Adrian Vasilescu, BNR: De ce priveşte „şefimea de la BNR în ochii şefilor de bănci“

Opinie Adrian Vasilescu, BNR: De ce priveşte „şefimea...

Autor: Adrian Vasilescu

02.12.2015, 00:06 1302

O lege votată recent de Parlament, dar încă nepromulgată de preşedinte, continuă să agite spiritele în spaţiul public. Legea se referă la „darea în plată a unor bunuri imobile“ ce ar duce la stingerea obligaţiilor ipotecare faţă de bănci, asumate de populaţie, prin credite. Iniţiatorii legii, un senator şi un avocat, împreună cu susţinătorii lor au argumentat în comisiile parlamentare de specialitate şi în mass-media că legea în cauză va simplifica lucrurile pentru cei care şi-au garantat împrumuturile la bănci cu case şi nu-şi pot acum achita ratele. Restanţierii ar avea opţiunea de a renunţa la case în favoarea băncilor în schimbul ştergerii datoriilor.

Iniţiatorii legii au invocat, în scris şi sub semnătură, un impresionant număr de datornici în pericol de a fi executaţi de bănci: 800.000 de familii (domnul senator Zamfir) sau 950.000 de familii (domnul avocat Piperea). Erau deci previzibile, în faţa unor argumente atât de tari, maximizarea atenţiei publice pe subiect şi, deopotrivă, o puternică stimulare emoţională în jurul temei. Iar cum cifrele au fost însoţite de o adnotare cu sensibilă încărcătură psihologică – şi anume: „Casa este, până la urmă, bunul cel mai de preţ, de cele mai multe ori agoniseala de o viaţă a unei familii“ –, publicul, sensibilizat, a gândit că, în sfârşit, li se întinde o mână de ajutor celor ce sunt aproape să-şi piardă casele.

O analiză rece, nebruiată emoţional, scoate la lumină însă şi o altă perspectivă asupra temei. O voi ataca prin bătătorita tehnică întrebare-răspuns.

1. Cifrele prezentate public de cei doi iniţiatori ai legii sunt adevărate?

Nu! Nu sunt adevărate. Şi este surprinzătoare reacţia ostilă a domnului avocat Piperea faţă de cifrele pe care reprezentantul Băncii Naţionale le-a expus Comisiei Parlamentare: „Iar începe BNR cu alte cifre decât ale noastre?!“… Sigur că sunt altele cifrele Băncii Naţionale! Pentru că sunt cifre verificate şi oricând verificabile în statistici şi în oricare alte documente oficiale! Pe când cifrele date de cei doi iniţiatori ai legii, deşi se referă la acelaşi indicator (persoane în pericol să-şi piardă casele ipotecate), sunt în conflict de mărime nu numai cu cele ale BNR, dar şi între ele. Adunând otova toate restanţele, de la cea de o zi la cea de peste 90 de zile; şi de la restanţa de câţiva lei până la restanţe problematice, de zeci de mii sau de milioane, în lei sau în valută.

Numărul real al debitorilor vulnerabili, care ar putea să beneficieze la această oră de prevederile legii, dacă va fi aplicată, este de 32.099 credite garantate cu case ori terenuri (dintre care 13.514 credite pentru case şi 18.585 de credite de consum). Dar pentru că vorbim despre oameni în restrişte, nu cifrele sunt importante. Că sunt 900 000 de destine sau 30.000, intervenţia legii, a autorităţilor statului, a instituţiilor financiare trebuie să fie la fel de empatică. Pentru a fi însă şi eficientă este obligatoriu ca orice decizie să plece de la informaţii exacte.

Statistica este un revelator bun al realităţii. În băncile din România figurează cu credite active 6.100.000 de persoane fizice. Cei mai mulţi dintre aceşti debitori îşi achită datoriile cu rigurozitate. Restanţe înregistrează numai 712.000. Dar cei mai mulţi dintre aceşti 712.000 de restanţieri şi cele mai multe credite restante la plată nu au nicio legătură, absolut niciuna, cu legea în discuţie. Această lege se referă la creditele garantate cu ipoteci. Ei bine, din 6.100.000 de persoane care au contractat credite - mari, mijlocii sau mici - numai 316.052 şi-au garantat împrumuturile cu ipoteci. Fac aici menţiunea că deşi în dezbaterea publică s-a vorbit numai despre case, în textul legii apare sintagma bunuri imobiliare, care înseamnă nu numai locuinţe, ci şi case de vacanţă, blocuri, terenuri.

Atenţie însă: dintre cei 316.052 de debitori ipotecari, 138.476 au luat credite de consum (multe pentru excursii în străinătate sau pentru alte diferite nevoi personale) pe care le-au garantat cu case de locuit, cu case de vacanţă ori cu terenuri. Persoanele care au folosit creditele ipotecare ca să cumpere active imobiliare (case ori terenuri) sunt relativ puţine: 177.576. Cei mai mulţi însă nu se joacă de-a ipotecile, aşa că îşi achită creditele fără nicio întârziere. Câţi sunt restanţieri? Număraţi bob cu bob, după acte: 32.099, cum am arătat mai sus. E adevărat că „şefimea de la BNR“, cum o alintă domnul Piperea, nu vede vreun risc sistemic legat de cei 32.099 de restanţieri. Vede însă un risc social şi uman. Aşa că, deşi legile nu îi conferă prerogative în acest sens, potrivit bunelor practici internaţionale îşi foloseşte autoritatea morală şi,… uitându-se în ochii conducătorilor de bănci, le-a cerut şi le cere să nu cumva să execute silit vreun caz social.

Există însă şi un pericol de risc sistemic… legat de potenţiala contaminare a unora din lotul de 316.052 persoane cu credite ipotecare ce acum nu au nicio restanţă. Dar care, sub impactul efectului de hazard moral, ar putea fi tentate să se adăpostească sub lege şi să nu-şi mai plătească ratele.

2) În ce măsură legea în cauză ţine seama de reglementările europene?

În expunerea de motive este menţionată ca bază juridică „Directiva Europeană 2014/17/UE“. Numai că invocata directivă spune altceva decât prevede legea românească. Şi anume, directiva prevede că statele membre nu pot împiedica părţile dintr-un contract, dacă ele convin, să considere „darea în plată“ a garanţiei suficientă pentru a stinge creditul. Pe când în legea noastră statul obligă banca să accepte o astfel de procedură. Punând în pericol echilibrul balanţei creditori-debitori-depunători. Şi, în ultimă instanţă, creditarea însăşi.

3) Dar Constituţia? E respectată Constituţia, în litera şi spiritul ei?

Domnul avocat Piperea, care a asigurat susţinerea juridică a proiectului de lege, a invocat, din Constituţie, art. 1, al. 2 şi art.47, al.1. Dar a omis art. 15, al. 2, care prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“. Or, Legea dării în plată fiind civilă, va fi imposibil de găsit vreo justificare pentru caracterul ei retroactiv. Mai ales că şi directiva europeană tot la viitor se referă.

Nicăieri în Uniunea Europeană, dacă o bancă dă cu împrumut o sumă de bani, nu poate fi obligată să primească drept plată, în loc de bani, un activ fizic – o casă ori un teren. O poate face doar în bună înţelegere cu debito­rul. Şi în anumite limite, sub plafonul care acoperă probleme sociale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO