Eveniment

Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Economisirea internă a devenit marea sursă de finanţare a creditării

Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Economisirea internă a...

Autor: Adrian Vasilescu

01.06.2016, 00:05 355

Astăzi, 10 milioane de cetăţeni români îşi păstrează economisirea în bănci. Cei cu sume mari, adunate în aşteptarea vremurilor de după criză, ca să-i investească, sunt relativ puţini. Cei mai mulţi sunt exponenţi ai unei populaţii necăjite, care au agonisit în depozite bancare banii lor de vreme rea.

Pentru depunător, primul pas în piaţa financiară constituie un gest de economisire. Ceea ce înseamnă un consum amânat. Depunătorul fiind cel mai „cuminte“ dintre toţi cei care economisesc. Un risc apare şi aici. Un risc al băncii şi nu al depunătorului. Riscul ar fi ca banii împrumutaţi să nu se mai întoarcă la bancă. Aşa cum s-a mai întâmplat.

De ce nu riscă şi depunătorul? Pentru că Fondul de Garantare va acoperi paguba… dacă eventual banca ar capota. Desigur, până la un plafon de o sută de mii de euro. Dar nici depunătorii cu depozite de peste plafonul garantat nu riscă decât teoretic, fiindcă băncile din sistemul nostru bancar sunt solide. Din acest motiv, în primul rând, creşterea economisirii adunate în bănci a depăşit substanţial totalul creditelor, de asemenea în creştere. Deşi băncile nu mai practică dobânzi atractive, derobându-se de ideea că timpul face bani… din bani adunaţi în depozite bancare.

Legea nu prevede expres şi garantarea depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro. Şi ceea ce legea nu prevede, nici statul, nici băncile şi nici Fondul de Garantare nu au obligaţia să asigure. Iată însă că garanţii importante există şi în privinţa acestor depozite. Contează, în acest caz, reputaţia băncii unde este deschis depozitul, soliditatea ei financiară, sănătatea mediului bancar în ansamblu.

Dobânzile pasive (la depozite) au scăzut într-adevăr descurajant, dar sunt cu semnul plus, în timp ce inflaţia e cu trei puncte procentuale sub zero. Dobânzile active (la credite) au scăzut şi mai mult. Fapt previzibil încă din noiembrie 2011, când devenise limpede că Banca Naţională iniţia un ciclu de reducere treptată a dobânzii de politică monetară. Opiniile pe această temă, în piaţa financiară, au fost de la început şi continuă să fie divergente. Prevestirile alarmiste se înmulţeau. Erau avansate idei potrivit cărora „o piaţă a creditului nici nu ar mai exista“, iar dobânda-cheie a BNR ar fi „un simplu reper pentru bănci şi nimic mai mult“.

Atunci, la sfârşitul lui 2011, unii analişti şi comentatori financiari s-au grăbit să formuleze diagnostice grave, între care cel de „blocare a canalului de transmitere a politicii monetare“ apărea frecvent. Li s-au alăturat câţiva economişti din bănci, care încercau să le ţină isonul. Cu vorbe. Contrazise însă de realitate. Fiindcă era limpede: calibrarea ratei dobânzii de politică monetară, la niveluri optime sau cel puţin adecvate, preocupa în cel mai înalt grad Banca Naţională, care se văzuse nevoită să le dea semnale vizibile băncilor comerciale, reducând dobânda-cheie şi acordând astfel o nouă şansă creditării în lei. Cu alte cuvinte, BNR insista ca băncile să reducă şi ele dobânzile, să dea credite, chiar să intensifice creditarea, îndeosebi către companii, dar fără să întoarcă spatele indicatorilor de prudenţialitate. Acest mesaj a fost reactivat cu fiecare decizie de reducere a dobânzii de politică monetară. De aici a început o lungă dezbatere. De fapt, de la avalanşa de opinii potrivit cărora „reducerea de către BNR a dobânzii-cheie ar fi complet inutilă, pentru că nu se va transpune în economia reală“.

Ei bine, ciudat este că autorii acestor opinii spuneau că nu se va întâmpla ceea ce… deja se întâmpla. Cifrele erau relevante. Şi sunt tot mai relevante. Dobânzile scad încet, dar scad. Iar creditarea deja se mişcă, creditarea firmelor, dar şi a populaţiei.

Se vede însă că percepţia dominantă cu privire la creditare, existentă în societatea noastră, diferă de ce arată cifrele. O rezum. Creditul, ce devenise înainte de criză sufletul consumului şi sufletul economiei, este acum ca o maşină nu doar cu motorul pornit, dar care a şi demarat.

Băncile mai spun… că n-au cerere. Pentru că nici companiile, nici populaţia nu se mai înghesuie să solicite împrumuturi.

Companiile şi populaţia dau vina pe bănci. Spun că creditele sunt totuşi scumpe, dobânzile fiind încă prea mari. Dobânzile active.

Dar imaginea născută din percepţia publică şi realitatea din piaţa bancară nu sunt identice. Acum, în 2016, e cert că nu sunt. Realitatea e cu totul alta.

Deciziile BNR produc efecte benefice. Dobânzile la credite au scăzut, conform statisticilor; şi continuă să scadă. Iar potrivit datelor Eurostat, dinamica creditării în România e mai bună decât a celorlalte ţări din regiune. Şi e mai bună decât media zonei euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO