Uniunea Europeană, care s-a format din nevoia Europei de a integra industriile de oţel şi cărbune într-o piaţă unică, trebuie să ia măsuri urgente pentru a salva de la colaps industria siderurgică a acestui continent. Oţelul este coloana vertebrală a industriei din Europa şi un sector esenţial pentru viitorul Uniunii Europene neutru în emisii de carbon. Este pilonul economiei, fiind necesar în infrastructură, energie, locuinţe şi transport, dar şi pilon principal al viitorului sustenabil, din oţel fiind construite turbine eoliene, parcuri solare, maşini electrice şi oraşe ecologice.
LIBERTY susţine obiectivele climatice ambiţioase ale României şi Uniunii Europene, noi înşine având ambiţia de a avea o amprentă neutră de carbon până în 2030. Însă industria siderurgică europeană se confruntă în prezent cu multiple provocări, inclusiv costurile mari ale energiei, inflaţia care se menţine la cote ridicate şi importurilor ieftine care au inundate piaţa europeană, aflate deja la un nivel istoric. În raportul privind viitorul competitivităţii europene, Mario Draghi afirmă că singurul mod de a asigura competitivitatea Europei este să facem tranziţia de la combustibilii fosili la o economie circulară curată şi competitivă. Însă viitorul verde pare din ce în ce mai dificil, din cauza provocărilor cu care se confruntă producătorii de oţel din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România: fonduri de stat limitate, tehnologii costisitoare de producţie a oţelului verde şi costuri mai ridicate pentru a avea acces la energie regenerabilă.
În acest context de piaţă extrem de dificil, întrebarea este de ce un producător global de oţel ar investi în CEE sau în Europa când există atât de multe oportunităţi pe alte continente. Răspunsul l-am dat recent la evenimentul “Smart and sustainable growth for Regions", organizat de DG REGION (Direcţia pentru politică regională şi urbană) a Comisiei Europene la Bruxelles, unde am propus o serie de acţiuni pe care Uniunea Europeană trebuie să le pună în aplicare pentru a asigura condiţii echitabile de concurenţă pentru toţi producătorii de oţel.
Competitivitatea Europei nu este sustenabilă fără competitivitatea Europei Centrale şi de Est. Cu toate acestea, concurăm cu producătorii vest-europeni care primesc miliarde de Euro în subvenţii şi ajutoare de stat din partea guvernelor lor. Peste 40 de miliarde de euro din fondurile UE au fost distribuite companiilor din Europa de Vest pentru a subvenţiona costurile mari cu energia, în Cadrul temporar de criză şi de tranziţie. Peste 20 de miliarde de euro au fost deja alocate proiectelor din Occident pentru a finanţa eforturile de decarbonizare. În schimb, în Europa Centrală şi de Est a fost alocată doar o fracţiune din aceste sume. Cu excepţia notabilă a României, multe ţări nu au lansat nici scheme de ajutor de stat pentru transformarea ecologică a industriei, iar mecanismele europene de finanţare sunt complexe şi lente. De aceea, avem nevoie de sprijinul Uniunii Europene şi de un proces simplu şi eficient pentru a accesa fondurile UE, asigurându-ne că nicio regiune nu este lăsată în urmă.
Avem nevoie de energie verde constantă la preţuri accesibile. În prezent, preţul energiei electrice în sectorul industrial european este cu 150% mai mare decât preţul energiei din China şi SUA, iar gazul natural este cu 34% mai scump. Comisia Europeană are un rol esenţial de a reduce volatilitatea cu care se confruntă consumatorii industriali şi de a prioritiza accesul industriei la energie verde la preţuri competitive. Nu putem decarboniza industria cu energie electrică costisitoare, care are o amprentă mare de carbon.
Procesul de autorizare a proiectelor strategice de decarbonizare a industriei trebuie, de asemenea, simplificat - astfel încât să putem demara şi realiza aceste proiecte mai rapid şi mai eficient din punct de vedere al costurilor. În prima fază de 50 MW a programului nostru solar de la Galaţi, ne-am confruntat cu proceduri interminabile de autorizare, în timp ce obţinerea autorizaţiilor pentru turbinele eoliene a fost imposibilă. Comisia Europeană trebuie să elimine dificultăţile în implementarea noilor tehnologii inovatoare, cum ar fi producţia de hidrogen, care implică costuri iniţiale ridicate, dar sunt esenţiale pentru producţia de energie verde.
Pentru a stimula cererea de oţel şi aluminiu verde european în sectoarele automobilelor, construcţiilor şi transporturilor, normele privind achiziţiile publice ar trebui să fie puse în aplicare în mod uniform în toată Uniunea Europeană. Ar trebui să încurajăm autorităţile publice şi clienţii să cumpere produsele noastre ecologice, în loc să aleagă produse ieftine de import cu emisii ridicate de carbon. Nu în ultimul rând, pentru a realiza o tranziţie justă, trebuie să ne asigurăm că angajaţii şi comunităţile noastre se dezvoltă împreună cu industria, deci avem nevoie de mai multe fonduri pentru recalificare şi retenţie.
Tranziţia ecologică poate să securizeze poziţia Europei de lider în industria sustenabilă, însă doar printr-o colaborare strânsă care să rezolve discrepanţele dintre cele două regiuni europene şi să asigure corelarea politicilor, mecanismelor de finanţare şi modelelor de piaţă din UE. Regiunea noastră şi industria noastră nu trebuie lăsate în urmă în această transformare. De aceea, trebuie să luăm măsuri urgente acum pentru a salva industria siderurgică astăzi, astfel încât să putem realiza viitorul ecologic de mâine.