Eveniment

Opinie Eduard Dinu: Piloni pentru supravieţuirea României ca naţiune. Prima parte – resursele financiare

Opinie Eduard Dinu: Piloni pentru supravieţuirea României ca naţiune. Prima parte – resursele financiare

Autor: Eduard Dinu

02.12.2014, 00:04 452

A trecut euforia alegerilor (pentru unii), au rămas evidenţele sumbre cu privire la viitorul acestei naţii. Turbomecanica Bucureşti, producător de materiale pentru industria aeronautică, unul din ultimele bastioane de producţie localizate în Bucureşti, tocmai a anunţat zilele acestea vânzarea unui imobil. Ca o ironie a sorţii, cursul acţiunilor a sărit brusc pe bursa locală. Când de fapt ar fi trebuit să scadă, căci o altă cărămidă din industria producătoare autohtonă s-a desprins. În acelaşi timp lanţul Mega Image continuă expansiunea agresivă la nivelul capitalei, cumpărând locaţii de la concurenţi, deschizând noi magazine şi, culmea, toate astea cu acceptul explicit al Consiliului Concurenţei. Se înmulţesc macarelele de pe şantierele Bucureştiului, lacome să ridice noi malluri, noi suprafeţe comerciale. În curând cei mai mari angajatori din această ţară vor fi firmele din retail. În acelaşi timp, ritmul depopulării teritoriului naţional se păstrează. Cu circa 70.000 de oameni pe an. Fără a socoti migraţia. Peste câţiva zeci de ani vor fi mai multe secţii de votare în străinătate decât în ţară... Este acesta un model economic fiabil pentru supravieţuirea României? Nu cred. Este un model care generează şi alimentează dezechilibre majore.

Ziarul Financiar a lansat campania „România 5%“ încercând să urnească energii latente, mediul antreprenorial şi academic pentru a produce declicul de care are nevoie această ţară. Iată de ce mi-am propus ca pe parcursul a trei articole să creionez, în viziunea proprie unuia care predă strategie în mediul academic, direcţiile aş spune vitale fără de care e foarte posibil ca această ţară să ajungă cândva, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, o relicvă sfâşiată zeci de ani de colţii rapaci ai aşa-zişilor „politicieni“ locali.

Triada care articulează o economie este reprezentată de resursele financiare, materiale şi umane. Mai exact spus de raportul calitate-preţ al fiecăreia în parte precum şi de managementul acestora necesar pentru a crea valoare adăugată la nivel macroeconomic.

În cadrul acestui prim articol al trilogiei voi face referire la resursele financiare. Întocmai ca la nivelul unei companii, şi la scară naţională resursele financiare pot fi proprii sau împrumutate. Recenta criză financiară a stopat sever accesul la finanţarea bancară externă. Ba mai mult multe bănci străine au repatriat o mare parte din resursele financiare alocate iniţial subsidiarelor din România. Unde suntem acum? Cel mai bun răspuns îl dă Guvernatorul Băncii Naţionale, dl. Mugur Isărescu. Eu personal îl ştiu pe de rost deja: „reluaţi creditarea“. Adresant: sistemul bancar. Şi ce credeţi că se întâmplă? Nimic. Băncile locale suferă de autism. Asta pentru că acum suflă şi în iaurt, căci potrivit raportului recent al Consiliului Concurenţei – „Concurenţa în sectoare cheie 2014“, raport la care voi mai face referire, rata creditelor neperformante se ridică la 22,3% din totalul portofoliului de credite. Imens. Aşa că băncile au trecut la modificări structurale ale veniturilor, majorând excesiv nivelul comisioanelor bancare. Raportul invocat scrie negru pe alb la pagina 62 „În România comisioanele bancare sunt la un nivel foarte ridicat în raport cu celelalte state membre UE“. Mai mult diferenţialul de dobândă este foarte ridicat în continuare. Fraza îndulcită a raportului este: „începând cu ianuarie 2014, nivelul marjelor credite-depozite noi a fost mai maredecât cele aflate în sold, ceea ce poate semnifica o scădere a nivelului concurenţei din sector“. Ca o curiozitate personală nu ştiu cam când a fost concurenţă în sectorul bancar local... Se produce din ce în ce mai pregnant un fenomen ironic: ca reacţie la dobânzile infime cu care sunt remunerate actual depozitele populaţiei, o bună parte a economiilor a migrat către fondurile mutuale, Statisticile indică 32.000 de noi deponenţi în primele zece luni ale acestui an. Numai că acele resurse ajung să lâncezească tot în depozite bancare cel mai adesea, e adevărat cu un bonus de dobândă datorat unei puteri de negociere superioare a fondurilor în raport cu băncile. Cu costul de rigoare: investiţiile în fonduri nu sunt garantate de stat. Dar ce nu face omul pentru un câştig de 5% pe an în comparaţie cu 3% obţinut la un depozit?

O concluzie parţială a celor afirmate mai sus este că sectorul bancar nu alimentează eficient cu resurse financiare economia naţională.

Alternativa reprezentată de către bursa de valori se impune a fi luată în considerare de către întreprinzătorii locali. Din varii motive, unele ce ţin în opinia mea inclusiv de genetica naţională – lipsa de transparenţă – bursa nu a fost dezvoltată. Un număr infim de companii a ales finanţarea prin intermediul său. Este indubitabil că piaţa bursieră va trebui la un moment dat să îşi descopere rolul de concurent al sectorului bancar ca sursă de finanţare. Ceea ce va determina probabil în sfârşit o reacţie pozitivă a acestuia.

Sursele externe majore sunt reprezentate de către împrumuturile contractate de stat sau sectorul privat, finanţările nerambursabile şi remiterile de valută de la emigranţi. Aceste canale au echilibrat parţial deficitul de finanţare. Numai că nu e suficient să creşti rata de absorbţie a fondurilor europene dacă acestea nu sunt folosite durabil. Jacek Rostowski, fostul ministru de finanţe al Poloniei şi artizanul rezultatelor remarcabile ale acesteia din perioada crizei financiare, afirma la Gala ZF: „Cel de-al treilea şi ultimul lucru care trebuie menţionat este că toate ţările din Europa Centrală şi de Est au acces potenţial la aceeaşi cantitate de fonduri structurale, dar nu toate le folosesc în acelaşi fel.“ Exemplul autostrăzii inaugurate în plină campanie politică ce s-a surpat la zece zile de la tăierea planglicii este elocvent. Iar remiterile din străinătate vor cunoaşte un trend evident descendent în timp căci destinatarii acelor sume de bani vor fi din ce în ce mai puţini.

Sinteza celor prezentate mai sus ar fi în viziunea subsemnatului următoarea:

1) asigurarea stării de concurenţă reale în sistemul bancar autohton. Asta ar rezolva necompetitivitatea acestuia concretizată în finanţări timide şi scumpe;

2) dezvoltarea accelerată a bursei de valori şi asumarea rolului de finanţator al economiei reale. Resursele disponibile la fondurile de pensii vor fi semnificative în viitor dar nu pot fi absorbite la dimensiunea actuală a bursei de valori; în timp ce sistemul bancar e croit prea mare (40 de competitori) pentru dimensiunea redusă a pieţei creditului, piaţa bursieră e prea mică pentru absorbţia fondurilor disponibile. Această distonanţă dimensională trebuie rezolvată.

3) atragerea banilor europeni este o condiţie necesară dar nu şi suficientă: ei trebuie utilizaţi eficient economic;

4) anticiparea diminuării viitoare a remiterilor din străinătate din partea emigranţilor în toate scenariile de previziune;

5) încurajarea continuă a acumulării capitalului autohton, inclusiv prin facilităţi fiscale importante de tipul neimpozitării profitului reinvestit.

Eduard Dinu este prof. dr. la ASE Bucureşti

AFACERI DE LA ZERO