Mediul de afaceri românesc este bulversat în prezent de o serie de iniţiative legislative care par să fi venit de nicăieri şi care împing economia spre nicăieri.
În mare parte aceste schimbări au fost iniţiate în scopuri populiste: câştigi electoratul crescând salariile, prezinţi străinii şi bogaţii ca fiind cauza răului, iar statul ca acţionând în numele poporului şi fiind promotorul succesului economic etc.
Dincolo de populism este un fapt că în ultimele trei decenii s-au acumulat o serie de disfuncţionalităţi ale economiei de piată româneşti.
Din dezbaterile cu oamenii de afaceri pe platformele AOAR a rezultat că analiza lor depăşeşte „economicul“ necesitând participarea unor reprezentanţi ai elitelor noastre intelectuale (filozofi, sociologi, antropologi etc.).
În acest sens AOAR a iniţiat împreună cu New Europe College şi ZF o platformă de discuţii asupra consecinţelor schimbării modelului economic de dezvoltare al României şi în principal asupra rolului pe care îl (mai) are economia de piaţă în România.
O astfel de dezbatere urmeaza a avea loc pe data de 28 martie a.c. cu participarea dlui. Andrei Pleşu.
Dezbaterile punctuale privind recentele inţiative legislative au pus în evidenţă o serie de întrebări privind economia de piaţă în România.
Răspunsul mediului de afaceri la întrebarea „mai are nevoie România de economie de piaţă“ a fost „da“. Dincolo de acest răspuns lucrurile au devenit mult mai nuanţate şi s-au tradus în alte întrebari:
Are România economie de piaţă funcţională?
E nevoie/posibilă (de) intervenţia statului pentru a corecta disfuncţionalităţile economiei de piaţă?
Există măsuri de remediere, suportabile la nivel social şi de mediu de afaceri, a acestor disfuncţionalităţi, având în vedere ca ele sunt de natură structurală fiind acumulate prin politici economice proaste în ultimele trei decenii?
Avem exces de privatizare cu capital străin?
Avem o problemă culturală în acceptarea economiei de piaţă etc.?
Politicienii au avut abilitatea să identifice disfuncţionalităţi în economie cu largi implicaţii sociale şi încearcă să le adreseze prin măsuri legislative populiste. Exemple în acest sens:
1. Disfunctionalitatea: modelul economic românesc bazat pe forţa de muncă ieftină nu mai este viabil.
2. Disfuncţionalitatea: creşterea economică din ultimii ani nu se traduce în creştere a nivelului de trai şi micşorarea decalajelor de dezvoltare regională.
3. Disfunctionalitatea: firmele cu capital românesc nu s-au putut dezvolta la nivel comparabil cu cele cu capital naţional din alte ţări centrale şi est-europene (CEE). România nu are elite economice naţionale comparabile cu cele din celelalte ţări CEE.
4. Disfuncţionalitatea: „A avea afaceri cu statul“ este nerecomandabil (şi blamabil) pentru capitalul privat românesc şi determină sectorul public să-şi creeze propriile firme lipsit de logică economică şi în competiţie neloială cu sectorul privat.
Pe principiul „dacă nu plăteşti bine nu mai ai cu cine lucra“, oamenii de afaceri şi-au căutat soluţii individuale, amânând un dialog la nivelul societăţii.
Politicienii au venit cu soluţii „sociale“, de creştere a salariului minim şi a salariilor în administraţie.
Din discuţiile purtate a rezultat că, în majoritate, mediul de afaceri a acceptat necesitatea creşterii salariului minim. Aceasta în paralel cu investiţii pentru stimularea producţiei româneşti (nu aduce voturi politicului şi presupune asumarea unei strategii economice) omisă de măsurile legislative.
Creşterea salariilor în administraţia publică (partea uşoară care aduce voturi) trebuia făcută subordonat unor obiective clare de creştere a capacităţii administrative (nu aduce voturi şi presupune criterii de selecţie dincolo de criterii politice, de rudenie etc).
Modelul economic românesc bazat pe „buncăre de export“ cu lanţuri de subfurnizori foarte scurte nu difuzează creştere regională şi nu duce la diminuarea inegalităţilor. În afara investiţiilor în infrastructură (partea grea pentru politic) se impune stimularea unor lanţuri de creare a valorii cu distribuţie naţională sau măcar regională. Dacă în domeniul infrastructurii nu s-a făcut nimic, este corect de menţionat că, spre exemplu, în domeniul ajutorului de stat (coborârea pragului la 1 mil. euro pentru a permite şi accesul IMM-urilor româneşti) s-au făcut progrese.
