Eveniment

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: În capcana deficitelor. „Nu cumpărăm nimic din România.“

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: În capcana deficitelor. „Nu...

Autor: Sorin Pâslaru

24.04.2019, 00:06 3783

Exporturile României aleargă într-un ritm insuficient, fiind permanent mai mici decât importurile, iar insularizarea faţă de restul economiei a celor mai mari exportatori, care sunt şi cei mai mari importatori, arată că nici în viitor nu sunt şanse ca deficitul comercial să se reducă.

Astfel, 5 din cei mai mari 10 exportatori din economie  în 2018 - Automobile Dacia, Star Assembly (Daimler), Rompetrol Rafinare, Ford, Honeywell, Continental, Autoliv, Flextronics, Continental şi Takata - sunt şi în top 10 mari importatori.

Top 10 importatori în 2018 au fost Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare, Ford, Star Assembly, Petrotel-Lukoil, Lidl, Arcelormittal Galaţi, Flextronics, Samsung şi Porsche.

În afară de cei cinci, Petrotel-Lukoil importă petrol pentru benzină, Lidl aduce mâncare, Samsung electronice, iar Porsche maşini de lux.

Companiile de tip importator-exportator, să le spunem „impexportatorii“, importă materiale şi echipamente pe care le asamblează local şi le revând în străinătate.

Contactul lor cu economia locală este la minimum. Sunt ca nişte insule conectate cu exteriorul prin cordoane de transport şi comunicaţii, dar care comunică de cele mai multe ori foarte puţin cu mediul local.

Excepţie fac Automobile Dacia, care pe platforma de la Piteşti şi în ţară are destui furnizori locali, precum şi Ford. Însă şi aici există eşecuri majore în construcţia unui lanţ valoric integrat local. De exemplu, nici Dacia şi nici Ford nu cumpără tabla de caroserie de la Sidex Galaţi, pentru că nu are calitatea cerută.

Un exemplu şi mai pregnant de „impexportator“ este fabrica de cutii de viteze Daimler de la Sebeş, care a ajuns în patru ani de la 1,8 milioane de lei la afaceri de 7,3 miliarde de lei (1,6 mld. euro). „Nu cumpărăm nimic din România“, a spus recent foarte direct pentru jurnaliştii ZF directorul fabricii.

Şi atunci care este amprenta în economie a unei întreprinderi care, cu exporturile sale de aproape 2 miliarde de euro foarte probabil anul trecut, reprezintă deja peste 3% din exporturile totale ale României de 67 mld. euro în 2018?

În primul rând, este vorba de salarii. Dar cei circa 1.800 de salariaţi ai companiei au costat, în 2017, doar 83 de milioane de lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. Aceasta înseamnă un salariu mediu net de 2.260 de lei. În 2017, Star Assembly, fabrica de cutii de viteze Daimler de la Sebeş a avut o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de lei şi un profit net de 246 milioane de lei.

Deci deşi contribuie cu aproape 2 miliarde de euro la exporturile României, fabrica de cutii de viteze are o amprentă locală în ceea ce priveşte cheltuielile salariale pentru cei 1.800 de salariaţi de sub 20 de milioane de euro.

În aceşti bani intră contribuţiile la pensii, sănătate şi salariile nete ale muncitorilor şi managerilor locali, salarii care merg în consum sau investiţii.

Deşi percepţia este că avem de a face cu o industrie de mare valoare adăugată, de vârf, cu mare consum de cercetare-dezvoltare, care produce cele mai performante autoturisme ale lumii, Mercedes, prezenţa în lanţul de valoare adăugată a unei fabrici mari în România, cu afaceri de aproape 2 mld. euro, nu lasă o amprentă salarială decât de 20 de milioane de euro.

Pentru comparaţie, în întreprinderea cu capital privat românesc Romaqua, producător de apă minerală, la un număr similar de angajaţi, de circa 1.800, cheltuielile cu personalul sunt de 121 milioane de lei, cu 50% mai mari, deci şi salariul mediu net corespunzător este de 3.200 de lei.

Cifra de afaceri a Romaqua a fost în 2017 însă de 700 de milioane de lei, de 10 ori mai mică decât Star Assembly din Sebeş. Ar fi fost de aşteptat ca industria alimentară din România să nu plătească mai bine decât cel mai puternic producător de automobile de lux din lume, Mercedes, dar iată că datele arată altceva.

În acelaşi sector de activitate, auto, producătorul român de componente auto Compa are cheltuieli salariale de 106 mil. lei pentru cei circa 1.800 de angajaţi, la o cifră de afaceri de 704 mil. lei în 2017.

La acelaşi număr de angajaţi, din datele ZF, doar Agricola Bacău are cheltuieli cu personalul mai mici decât Star Assembly, şi anume de 74 de milioane de lei în 2017. Însă compania are o pondere semnificativă a cheltuielilor salariale în cifra de afaceri, de aproape 20%, având o cifră de afaceri de 400 de milioane de lei în 2017.

Deci iată două cazuri la extremă: o fabrică de cutii de viteze Mercedes, cu 1.800 de angajaţi care au o productivitate fantastică, reuşind să scoată pe poarta uzinei anual cutii de viteze în valoare de 7,3 miliarde de lei, deci o productivitate de 4 milioane de lei pe an (800 de mii de euro).

La capătul celălalt, un producător de carne de pui, pe o piaţă mult mai concurenţială, cu o productivitate de doar 200.000 lei per angajat (40.000 euro), deci de 20 de ori mai redusă, plăteşte aproape aceleaşi salarii precum Daimler!

Deci cele două companii, Agricola şi fabrica de cutii de viteze Daimler, au practic aceeaşi amprentă salarială locală deşi una este mai puternică de aproape 20 de ori decât cealaltă.

Care sunt însă companiile unde este amprentă salarială maximă, care ar putea împinge România pe spirala economiei dezvoltate?

La acelaşi număr de angajaţi, producătorul britanic de software Endava are 384 milioane de lei cifră de afaceri, 281 de milioane de lei cheltuieli cu personalul, ceea ce corespunde unui salariu mediu net de 7.600 de lei.

Iată că abia trecerea în economia serviciilor cu valoare adăugată mare, precum producţia de software, determină o amprentă locală semnificativă.

Este bine ca România să mai atragă şi alţi producători auto sau de componente auto, însă când valoarea care se pune peste materialele importate este insuficientă pentru a ieşi din capcana salariilor reduse, atunci direcţia trebuie revăzută.

Pasul de la agricultură şi industrie agroalimentară direct în economia serviciilor cu valoare mare adăugată este complicat de făcut la nivel mare, la nivel naţional, însă datele reci, nemiloase arată că exporturile industriale, bazate într-o proporţie prea mare pe importuri, pot deveni o capcană. Degeaba cresc exporturile când presupun importuri de acelaşi nivel sau mai mari, iar salariile care rămân local sunt minime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO