Eveniment

Optimismul analiştilor financiari continuă să crească pe măsură ce vin date economice bune: CFA vede o creştere economică de 6,1% în 2021 şi reducerea deficitului bugetar până la 6,4% din PIB. Euro sare de 5 lei într-un an, inflaţia şi preţurile locuinţelor cresc

Optimismul analiştilor financiari continuă să crească...

Autor: Răzvan Botea

29.06.2021, 00:05 1483

Încrederea analiştilor financiari în economie a continuat să crească în luna mai, pe baza datelor economice bune. Astfel, analiştii financiari văd o creştere economică de 6,1% în 2021 şi o reducere a deficitului bugetar până la 6,4% din PIB, arată sondajul lunar CFA Macroeconomic Confidence Index din mai.

„Indicatorul a crescut în special pe baza condiţiilor curente, care se văd şi din datele statistice care sunt extrem de bune – creşterea de salarii, a consumului, creşterea preţului activelor şi asta a condus la o încredere mai mare în evoluţia viitoare a economiei”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari.

Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 5,0183 lei/euro în următoarele 12 luni.

În timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul iunie 2022-iunie 2021, va înregistra o valoare medie de 3,75%.

„Anticipaţiile sunt exact la rata actuală a inflaţiei. Uitându-mă la cum evoluează preţul materiilor prime este posibil să mai crească inflaţia şi mai apoi să coboare pe un orizont de 12 luni”, mai spune Adrian Codirlaşu.

În ceea ce priveşte evoluţia cursului euro/leu, de peste 5 lei pentru un euro, anticipată de analiştii financiară, Codirlaşu spune că d

eprecierea leului este în linie cu ce s-a întâmplat în ultimii ani: „Dacă ne uităm procentual înseamnă puţin (deprecierea leului – n. red.). Dacă ne uităm la evoluţia leului în ultimii 5 ani este un trend de uşoară depreciere. La lucrul acesta conduce pe de o parte diferenţa de inflaţie dintre România şi zona euro. Mai poate conduce la acest lucru deficitul de cont curent, care in anul acesta creşte substanţial.”

În indexul de încredere macroeconomică al CFA România în luna mai din acest an este cea mai mare pondere a analiştilor financiari care sunt de părere că preţurile imobiliarelor vor creşte în perioada următoare: aproape 60% dintre analiştii CFA sunt de părere că preţurile locuinţelor din oraşele mari vor creşte.

Explicaţia, spune Codirlaşu, stă atât în creşterea costurilor imobiliarelor din majorarea preţurilor materiei prime şi a  forţei de muncă, cât şi din creşterea salariilor în România şi a creşterii economice.

„Ponderea celor care spun că vor creşte preţurile din zona de real estate este la cel mai mare nivel de la iniţierea acestei întrebări. Aici văd şi creşterea salariilor, creşterea economică şi creşterea costurilor prin materia prima şi forţă de muncă”, mai spune Adrian Codirlaşu.

Sondajul CFA mai arată că analiştii financiari văd un nivel al datoriei publice de aproape 54% din PIB în următorul an şi un deficit bugetar de 6,4% din PIB.

Per ansamblu, indicatorul de încredere Macroeconomica al CFA pentru luna mai 2021 a continuat să crească comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte, maximul ultimilor 6 ani. Faţă de aceeasi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,4 puncte.

De asemenea, componenta de condiţii curente a indicatorului a crescut cu 19,5 puncte faţă de luna anterioară.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO