Eveniment

Oraşul din România unde manelele şi grătarele în aer liber au fost interzise pe domeniul public

Oraşul din România unde manelele şi grătarele în aer...

Autor: Vasile Magradean

27.11.2019, 12:11 2434

Primarul Nicolae Robu a dispus interzicerea interpretării şi difuzării manelelor şi folosirea grătarelor în aer liber pe domeniul public din Timişoara, precum şi practica anunţării de dedicaţii.

Potrivit unei note interne semnată de Nicolae Robu, adresată structurilor Primăriei Timişoara, decizia a fost luată având în vedere „unele lucruri neavenite” petrecute în oraş.

„Având în vedere unele lucruri neavenite, petrecute în oraşul nostru la diverse evenimente, se interzice interpretarea/difuzarea de manele pe domeniul public al municipiului Timişoara, în aer liber, precum şi practica anunţării de dedicaţii, indiferent cine şi pentru cine le solicită. Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timişoara, în aer liber, a grătarelor, proţapurilor şi altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum şi degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensităţi deranjante”, se arată în nota internă.

Nota internă a fost transmisă Societăţii „SC Pieţe SA”, Biroului Autorizare Activităţi Comerciale, Biroului Organizare Evenimente şi Poliţiei Locale şi, spre ştiinţă, tuturor structurilor Primăriei Municipiului Timişoara şi subordonate/ aparţinătoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO