Eveniment

Orban a anunţat până când va fi menţinută măsura purtării măştii

 Orban a anunţat până când va fi menţinută măsura purtării măştii

Autor: Simona Chirciu

06.07.2020, 20:04 6395

Premierul Ludovic Orban a făcut noi precizări, luni, cu privire la menţinerea măsurilor de protecţie anti-coronavirus în România. Acesta a precizat că toate regulile instituite în starea de alertă trebuie menţinute şi respectate în continuare.

 

Acesta a spus că românii trebuie să continue să folosească masca de protecţie atât timp cât situaţia o cere, fiind „cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei”. Regulile de distanţare fizică, măsurarea temperaturii, triajul epidemiologic, trebuie, la rândul lor, menţinute, scrie Mediafax.ro

 
  • „Cât timp va fi necesar vom păstra necesitatea portului măştii, cât timp va fi necesar vom menţine triajul, măsurarea temperaturii, regulile de distanţare fizică în scop sanitar în tot ceea ce înseamnă transport public, spaţii comerciale, locuri de muncă, pieţe, restaurante, terase. Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectăm regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor”, a declarat Orban, conform RRA.

În plus, premierul a făcut o asociere între ţările europene care au respectat regulile dure de distanţare fizică instituite şi România, unde unele instituţii publice „au pus sub semnul întrebării măsurile luate”.

  • „În nicio democraţie din Europa nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat în România, în care alte instituţii ale statului decât guvernul au pus sub semnul întrebării măsurile luate, au negat existenţa virusului, au instigat lumea la nerespectarea regulilor şi, de asemenea, au adoptat decizii care să lipsească autorităţile, specialiştii, de instrumentele necesare pentru lupta contra COVID”, a declarat demnitarul. 

AFACERI DE LA ZERO