Eveniment

Orban: Rata de absorbţie pe coeziune ar putea ajunge la 15% până la sfârşitul anului

Orban: Rata de absorbţie pe coeziune ar putea ajunge la 15% până la sfârşitul anului

Autor: Marius Fratila

20.12.2012, 00:04 177

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a declarat miercuri că rata de absorbţie pe coeziune, raportată la cererile de rambursare transmise de partea română Bruxelles-ului, este de 12,6% şi ar putea ajunge în jur de 15% până la sfârşitul anului.

"Ieri seară am aflat că va fi în măsură Comisia Europeană să transmită sume din cererile de rambursare transmise pe programul Mediu şi axa 2 din Programul Operaţional Regional, sume care vor intra la buget şi procentul de absorbţie va creşte", a declarat ministrul în conferinţa de presă de prezentare a mandatului său.

El a spus că nu ştie dacă se vor mai putea realiza până la sfârşitului anului de către Comisia Europeană plăţile aferente cererilor de rambursare transmise pentru POSDRU. "Va mai fi o misiune de audit la sfârşit de ianuarie, început de februarie, şi dacă se va solda cu rezultate pozitive, programul va fi complet deblocat", a afirmat Orban.

De asemenea, el a precizat că în cazul Programului Opera­ţional Regional (POR) ar putea fi deblocate în următoarele săptămâni, chiar până la sfârşitul anului, şi celelalte axe care au fost presuspendate în octombrie.

Totodată, pentru programul Transporturi, în privinţa căruia sunt "anumite dificultăţi", deblocarea ar putea avea loc "undeva în primul trimestru".

Orban a arătat că în cazul programului privind Competitivitatea Economică este greu de prevăzut data exactă a deblocării, cel mai probabil urmând ca procesul să fie efectuat în etape parţiale, pe anumite componente.

Pe de altă parte, pentru "părţi" din acest program "riscul de suspendare rămâne major", iar pentru celelalte cazuri ministrul Orban este convins "că vor fi evitate suspendările".

În ceea ce priveşte riscul de dezangajare automată de fonduri la finalul acestui an, care era estimat la 1,2 miliarde de euro în septembrie, în prezent acesta s-a redus la cifra de 443 milioane de euro, dintre care 230 de milioane euro sunt aferente programului Transporturi şi pentru care nu mai pot fi transmise cereri de rambursare Comisiei, fiind sigură dezangajarea sumei.

Pentru restul sumei, aferentă programelor Mediu şi Competitivitate Economică, se vor mai transmite la Bruxelles cereri de rambursare, termenul expirând în ultima zi a anului, iar nivelul fondurilor care vor fi dezangajate efectiv se va mai reduce, a explicat Orban. Pe programele POSDRU, POR, Asistenţă Tehnică şi Îmbunătăţirea Capacităţii Administrare riscul de dezangajare este zero.

Orban a mai arătat că 2013 este "vârful de sarcină în ceea ce priveşte vârful de sarcină în ceea ce priveşte riscul de dezangajare". "Va trebui să absorbim 6 miliarde de euro ca să evităm dezangajările", a evidenţiat ministrul.

Nivelul de absorbţie reală pe politica de coeziune se situa la finalul lunii noiembrie, raportat la fondurile rambursate efectiv de Comisia Europeană, la un nivel de 9,72%, adică 1,86 miliarde euro. Nivelul la cererile de rambursare transmise de partea română este în prezent de 12,6% şi ar putea ajunge în ultima zi a anului "în jur de 15%".

AFACERI DE LA ZERO