Eveniment

​Organizatorii Untold şi Neversea vor organiza festivaluri de muzică în Poiana Braşov care se vor desfăşura pe tot parcusul anului: Primul festival va avea loc în februarie-martie 2022

​Organizatorii Untold şi Neversea vor organiza...

Autor: Miruna Diaconu

30.09.2021, 10:22 2259
Consiliul Local al Braşovului a aprobat protocolul de colaborare cu organizatorii Untold şi Neversea pentru organizarea unor festivaluri de muzică ce vor avea loc pe tot parcusul anului în Poiana Braşov. Primul eveniment va avea loc în februarie-martie 2022, iar obiectivul acestei colaborări este ca Poiana Braşov să atragă cât mai mulţi tineri atât din România, cât şi din străinătate.

,,Am adus cei mai buni organizatori de evenimente pe care România îi are pe acest segment, de muzică, i-am adus fără bani, şi pe un proiect care ar urma să fie implementat anul viitor. Am făcut asta după ce ne-am manifestat deschiderea de a asta la discuţii cu orice alt organizator de evenimente. Nu sunt singurii care au răspuns acestui apel, de altfel nu sunt singurul festival pe care îl vom propune dumneavoastră spre aprobare; urmează şi altele, dar toate la timpul lor. Prin urmare, acesta este primul dintre festivalurile pe care le propunem a se întâmpla în 2022”, a explicat primarul Braşovului, Allen Coliban, în plenul Consiliului Local.

Massif se va numi seria de festivaluri de muzică. Unul dintre evenimente va avea loc în perioada sezonului de iarnă, va fi pe parcursul a 4-7 zile şi va îmbina schiul cu muzica. Celălalt va avea loc vara şi va îmbina entertainment-ul cu relaxarea, pe parcursul mai multor zile.

„Viziunea noastră este ca Braşovul să devină cea mai dorită atracţie montană de către tineri din întreaga Europă. Este un concept-umbrelă ce va cuprinde atât evenimente, cât şi locaţii de care turiştii, cât şi localnicii, se vor putea bucura pe termen lung. Noi ne dorim să începem din 2022. Bineînţeles, va depinde până la urmă de suportul concret primit şi din partea autorităţilor locale, cât şi de legislaţia naţională, ţinând cont de contextul în care ne aflăm, dar cu siguranţă noi ne dorim să începem, ideal, chiar din această iarnă”, a declarat Bogdan Buta, CEO Untold.​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO